Turismul internațional cu o creștere puternică în toate regiunile

Sosirile de turiști internaționali au înregistrat o creștere anuală de 5% în primele nouă luni ale anului 2018. În această perioadă, turismul internațional a înregistrat o creștere puternică în toate regiunile lumii, determinată de cererea solidă de pe piețele emitente importante. Asia și Pacific au condus creșterea (+7%), urmate de Europa și Orientul Mijlociu (+6%, fiecare), Africa (+5%) și America (+3%); potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO). Numerele reflectă o cerere continuă puternică într-un context economic general favorabil. 

În ciuda creșterii relativ mai lente înregistrată între iulie și septembrie, UNWTO estimează că destinațiile din întreaga lume au primit până în septembrie 1.083 milioane de sosiri, adică cu 56 milioane mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2017.

Rezultatele din 2018 sunt în concordanță cu previziunile de creștere ale UNWTO pentru 2018, care oscilau între 4 și 5%. Organismul subliniază că primele nouă luni ale anului reprezintă trei sferturi din totalul sosirilor internaționale anuale, deoarece includ lunile sezonului de vârf în emisfera nordică iulie și august.

Creșterea veniturilor din turism

Cu puține excepții, datele preliminare privind veniturile din turismul internațional confirmă tendința pozitivă observată în ceea ce privește sosirile și rezultate deosebit de favorabile în destinațiile asiatice și europene.

Printre țările care au obținut cele mai multe venituri, în Regatul Unit acestea au crescut cu 12% în pofida scăderii sosirilor. În Australia, veniturile au crescut cu 11%, în timp ce Franța a indicat o creștere de 8%, iar Italia de 6%, ambele în concordanță cu creșterea sosirilor. În Statele Unite, Spania și Germania, veniturile din turism au crescut cu 3%. 

În Asia, veniturile din turism în China au crescut cu 21%, iar Macao și Japonia au obținut, de asemenea, rezultate remarcabile, indicând o creștere de 20% și, respectiv ,19%.

Cheltuieli în turismul internațional

Datele preliminare privind cheltuielile pe turism pentru primele nouă luni ale anului 2018 reflectă creșterea cererii de pe piețele emitente majore.

Federația Rusă (+15%) a înregistrat cea mai mare creștere a cheltuielilor pe turism și continuă să se redreseze puternic după câțiva ani de declin. Regatul Unit a înregistrat o creștere de 10% în ciuda slăbiciunii lirei sterline  față de euro și dolarul american, iar cheltuielile pe turism în Franța și-au revenit un 10% după mai mulți ani de creștere destul de plată.

Statele Unite, a doua piață emitentă ca mărime din lume, au înregistrat o creștere de 7%, în concordanță cu rezultatele obținute în ultimii ani, când a fost principala piața emitentă. China a înregistrat o scădere mică a cheltuielilor în prima jumătate a anului 2018, ca urmare a unui yuan mai slab.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version