Turism urban: cum trebuie gestionat brandul unui oraș

Începând cu iunie 2013 și în timpul unui mandat de doi ani, Ignasi Delàs este președintele European Cities Marketing (ECM), asociația formată din 111 birouri de turism ale orașelor europene, convention bureaux și organizațiile de city marketing. În acest interviu, Delàs analizează tendințele și perspectivele turismului urban. 

În ultimii ani, am presupus că turismul urban în Europa are un mare potențial datorită noilor tendințe sociale, fragmentarea concediilor, etc. Cu toate acestea, în timp ce unora orașe le merge bine, altele suferă, pierd conectvitatea aeriană, etc. Ce analize face ECM?

La nivel global, turismul crește cu 5%, deși chiar OMT în vremuri de criză făcuse o proiecție mai mică. Așteptările au fost depășite la nivel mondial și acest lucru se întâmplă, de asemenea, în Europa.

Aici vom vedea că Vechiul Continent este destinația numărul unu în lume și într-adevăr pierde cotă la nivel global, comparativ cu alte regiuni, dar foarte puțin. Pe de altă parte, potrivit datelor ECM, din 2008 până în 2012, anii de mijloc ai crizei, turismul a crescut cu 1,7% în Europa. Și în orașele membre ale ECM, creșterea a fost de 4,2%. Astfel ca la nivel global vorbind, orașele au un parcurs bun.

Există excepții, desigur…

Da, dar autoritățile locale al fiecărui oraș, cu siguranță explică mai bine căderea acelei destinații urbane. De exemplu, influențează mult componenta portofoliului tău de piețe. Dacă ai o bună diversificare, la nivel internațional vorbind, cu siguranță, scăderile unei piețe vor fi compensate de creșterile altei piețe. Dar, dacă ești foarte concentrat în câteva piețe, riscurile sunt mari.

De asemenea, este important ca orașele să aibă un bilanț între turismul de business și cel de leisure, care va oferi spațiu pentru a face față situațiilor complexe.

De ce? Ce poate oferi ECM companiilor de turism ale unui oraș?

Principalul beneficiu nu este atât pentru compania privată cât pentru întreaga destinație. O companie privată va vedea diluat interesul său. Dar ECM oferă valoare destinațiilor urbane pentru că oferă schimbul de cunoștințe, acțiuni de promovare și alte modalități de sprijin specific.

Ne puteți da exemple?

La ECM avem un grup de lucru specializat în City Cards. În acest moment se vând peste 2,5 milioane de carduri ale orașelor din Europa, oferind afaceri pentru mai mult de 2.000 de companii. Orașele membre ECM participă activ în acest grup de lucru pentru că fac schimb de cele mai bune experiențe, sisteme de funcționare, de administrare, de tratare a clienților… Sunt grupuri care cooperează mult.

Orașele europene suntem concurente, dar în același timp, împreună suntem mai puternici. De exemplu, ECM a organizat recent un workshop comun organizat de o jumătate de duzină de orașe europene, în India.

Ați menționat, de asemenea, cunoștințele de turism…

Da, furnizăm informații statistice pentru membrii ECM. Singura informație de piață despre turismul urban în Europa o facem noi. De asemenea, împărtășim cunoștințele de la conferințele anuale, dedicate temelor specifice – turism durabil, noi perfile de consumatori, etc. – și modul în care orașele se pot adapta la aceste noi tendințe.

Ce tendințe importante se observă acum în turismul urban?

Potrivit unui studiu recent pe care l-am comandat, orașele care au optat pentru turismul durabil au o poziție mai mare de compatitivitate. Noi înțelegem durabilitatea în cele trei axe ale sale: socială, economică sș de mediu. Există din ce în ce mai multe elemente care ne fac să credem că acest lucru nu este o modă, ci o tendință care se va accentua în viitor, astfel că este de abordare a așteptărilor clienților.

Și ce tendințe detectează ECM în ceea ce privește generația „Millennial”, turiștii tineri între 18 și 34 de ani?

Clienții tineri înseamnă noi forme și modele de consum. Și acest lucru afectează călătoriile de leisure, dar și piața de conventii și evenimente. Noile generații trăiesc petrecerea timpului liber și bussiness-ul în același timp. Este greu să separi ambele zone atunci când analizăm acest perfil de turist, ceea ce are implicații pentru industria turismului.

Ce altă provocare preocupă ECM?

Poziționarea brandului. Pentru a fi competitive, orașele trebuie să aibă un brand puternic și acest lucru înseamnă că toate sectoarele trebuie să lucreze mai mult împreună, nu doar turismul. De fapt, inițiativa economică, inovația, talentul, etc. se concentrează tot mai mult în orașe, a căror importanță va crește la nivel mondial. Prin urmare, provocarea este cum să gestionezi brandul într-un mod integrat.

Unele branduri de orașe sunt atât de puternice încât chiar zonele din apropiere adoptă numele acelui oraș, chiar dacă se alfă la 100 de km distanță

Experiența arată că orașele au nevoie de un teritoriu în jur … Iar acest teritoriu are nevoie de orașe. În cazul marelor orașe sau metropole, trebuie aprofundat dialogul teritoriu-oraș pentru că turistul nu cunoaște limitele administrative sau frontierele între municipalități. Călătorul încearcă să satisfacă o experiență care este în mod norma asociată cu un brand.

De aceea, ar fi bine să începem să administrăm acest lucru într-un mod ordonat ș împreună. Acest fenomen va crește în Europa, printre alte motive, deoarece continuumul urban va fi din ce în ce mai mare în orașe.

Turismul urban a crescut în Europa, în parte datorită piețelor emitente emergente

Așa este. La ECM credem că tendința este că acesta va continua să crească, atât timp cât situația economică este stabilă. Și nu este vorba doar de China. Sosirea de turiști din Asia de Sud-Est va crește în mod semnificativ. Ne așteptăm, de asemenea, că America Latină, să crească mai mult.

Cu siguranță, aceste piețe văd orașele ca poartă de intrare în Europa…

Într-adevăr. De aceea, orașele europene avem oportunități mai importante pe piețele îndepărtate.

 

Sursă: hosteltur.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version