Grupul german TUI a avut o pierdere netă atribuibilă de 597,8 milioane de euro în primele trei trimestre ale exercițiului financiar, cu 44,5% mai puțin decât în urmă cu un an, iar între aprilie și iunie a reușit să revină pe profit pentru prima dată de la pandemie.
TUI a încheiat cel de-al treilea trimestru fiscal cu un profit net atribuibil de 22,6 milioane de euro, față de o pierdere de 356,7 milioane de euro de anul trecut. Îmbunătățirea s-a datorat unei performanțe operaționale pozitive în toate segmentele.
În raportul prezentat miercuri, TUI detaliază că EBIT-ul subiacent al grupului s-a îmbunătățit semnificativ, ajungînd la 169 milioane de euro (față de -27 milioane de euro de anul trecut). Veniturile au crescut cu 19%, până la 5,3 miliarde de euro.
Aceste rezultate au fost posibile în parte pentru că, în perioada aprilie-iunie 2023, TUI a avut 5,5 milioane de clienți, cu 400.000 mai mulți decât în anul precedent.
Acesta este primul raport trimestrial al TUI de la începutul pandemiei care nu include ajutorul de stat, deoarece acesta a fost rambursat în totalitate. A se citi și TUI va returna un alt ajutor de 730 de milioane de euro de la guvernul german.
Rezultate pe segmente de afacere
Segmentul de bază Holiday Experiences, cu hoteluri și stațiuni, croaziere și TUI Musement, a înregistrat rezultate operaționale bune în toate sectoarele. EBIT-ul subiacent s-a îmbunătățit cu 69 de milioane de la an la an, ajungând la 190 de milioane de euro (T3 2022: 121 de milioane de euro).
Potrivit raportului, Hotels & Resorts a avut un EBIT subiacent de 113 milioane de euro, mai mare de la an la an (105 milioane de euro) și peste nivelul de dinaintea crizei pentru al cincilea trimestru consecutiv (T3 2019: 91,5 milioane de euro). Tariful mediu zilnic a crescut cu 9% de la an la an, până la 80 de euro, în timp ce gradul de ocupare s-a îmbunătățit cu 5 puncte procentuale, pana la 79%.
Croazierele au înregistrat, de asemenea, al cincilea trimestru pozitiv de la începutul pandemiei. Gradul de ocupare între aprilie și iunie s-a îmbunătățit la 95% (față de 69% cu un an înainte), iar EBIT subiacent a crescut de la 3 milioane de euro la 64 milioane de ero.
În cazul TUI Musement, în trimestrul analizat, au fost vândute 2,7 milioane de excursii, tururi și activități, cu o treime mai mult decât în aceeași perioadă a anului. Numărul de transferuri a crescut cu 14%, până la 8,2 milioane. EBIT subiacent a fost de 13 milioane de euro, la fel ca în 2022.
Grupul precizează că segmentul Piețe și companii aeriene, „a înregistrat o îmbunătățire puternică a performanțelor de afaceri”, îmbunătățind per ansamblu cu 149 de milioane de euro, până la 6 milioane de euro, față de -143 de milioane de euro în anul precedent. Această îmbunătățire este operațională este susținută de o „reducere semnificativă” a costurilor suplimentare cauzate de întreruperile de zbor.
Sursă: hosteltur.com