Travelminit.ro: Pe lângă preț, poziționare și confort, turiștii români aleg hotelul și în funcție de măsurile anti-COVID 19

Platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro a introdus online un filtru unic de selecție în motorul de căutare al vacanțelor ce include măsurile de prevenție împotriva COVID-19 implementate de unitățile de cazare partenere. Peste 1000 de hotelieri, care s-au redeschis recent, au publicat toate aceste informații și iau toate măsurile preventive pentru siguranța clienților. Pe lângă preț, localitate, gradul de confort și facilități, din ce în ce mai multe căutări de hoteluri făcute pe Travelminit.ro în ultimile două săptămâni au inclus și criterii legate de prevenția împotriva COVID-19.

Măsurile luate pentru prevenția împotriva COVID-19: decisive în procesul de rezervare a unei camere de hotel

Tot mai mulți români pun accent pe rezervarea de vacanțe în zone izolate sau în destinații unde se vor simți în siguranță. Travelminit.ro a venit în întâmpinarea turiștilor cu un filtru avansat de căutare și informații ample legate de măsurile preventive luate de hotelieri, pentru a oferi toate condițiile optime de a rezerva o vacanță în contextul actual. Astfel, clienții pot accesa platforma de rezervări online, iar pe lângă preț, destinație, facilități, tipurile de cazare, acum pot alege filtrul Măsuri de prevenție COVID-19.

Filtrul include o serie cuprinzătoare de măsuri, precum dispenser de soluții dezinfectante, covorașe dezinfectante etc., măsuri preventive pentru siguranța personalului, măsuri preventive pentru siguranța

oaspeților, procedura de check-in/plată, condițiile de servire a mesei, procedurile de curățenie cu dezinfectanți profesionali, serviciul de wellness.

 

Peste 1000 de proprietăți au adăugat deja informații legate de modul în care gestionează prevenția împotriva COVID-19, după redeschidere

Pe lângă beneficiul direct pentru turiștii noștri, pentru că au posibilitatea să cunoască exact măsurile luate de hotelieri, acest filtru îi ajută pe hotelieri să comunice eficient toată lista de măsuri luate în această perioadă. Astfel, 48% dintre unitățile listate au redus capacitatea de cazare, 86% au implementat purtarea de măști și mănuși, 76% și-au instruit personalul privind igienizarea, iar 90% dintre ei au inclus în procedura de curățenie dezinfectanți profesionali pentru igienizarea suprafețelor comune.  Majoritatea hotelierilor au făcut investiții importante în tot ceea ce înseamnă prevenție, astfel că pe lângă confortul camerelor, facilităților precum SPA și piscină, pentru rezervările în acest an turiștii vor ține cont și de măsurile de prevenție împotriva COVID-19”, a declarat Laszlo Buzogany  –  CEO și fondator Travelminit.ro.

Această facilitate vine în completarea condițiilor flexibile de rezervare, implementate în luna februarie pe platforma Travelminit.ro. De atunci, platforma a înregistrat treptat peste 3.000 de proprietăți care pot fi rezervate fără risc financiar și care dispun de condiții de anulare flexibile a rezervărilor. Aceste condiții de rezervare permit schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervării până la o anumită dată fără a se reține comision de anulare. Într-un studiu recent realizat de platforma de rezervări hoteliere, s-a observat ca peste 50% dintre români caută proprietăți cu astfel de condiții în rezervarea vacanțelor viitoare.

 

Voucherele de vacanță folosite pentru rezervările din perioada de vară și toamnă

Travelminit.ro acceptă toate tipurile de tichete și carduri de vacanță în rezervarea vacanțelor, iar pe platforma online sunt listate peste 2.500 de proprietăți care primesc vouchere. Cele mai multe rezervări înregistrate pe platformă au fost realizate cu vouchere de vacanță, iar persoanele care se gândesc să le folosească în această perioadă vor beneficia de discounturi suplimentare la anumite unități de cazare, de până la 30% din prețul cazării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version