Singureni Manor Equestrian Retreat deschide restaurantul ”La Hambar”, un concept fine dining cu bucătarie românească modernă

Comunicat de presă

Începând cu 25 ianuarie 2023, iubitorii de experiențe fine dining sunt invitați la Hambar, să redescopere gusturile românești de odinioară interpretate de Executive Chef Alexandru Dumitru într-o manieră modernă, originală. La Hambar va funcționa într-un fost grajd amenajat pe domeniul Singureni Manor Equestrian Retreat și își propune să ofere experiențe culinare inedite în mijlocul pădurii, în vecinătatea cailor.

Bucătăria românească modernă oferită de restaurantul La Hambar va fi condusă de către Executive Chef Alexandru Dumitru, desemnat, în iunie 2019 „Chef of the Year”, de către Gault&Millau Romania, iar echipa La Hambar vă include alți 2 profesioniști pasionați din domeniu: Maitre de Maison – Octavian Gruianu și Sous Chef Floris Agafitei.

 

Abordarea culinară modern românească oferită de Executive Chef Alexandru Dumitru înseamnă tradiții și ritualuri reinventate și retrăite, într-un mediu ultra-contemporan. Meniul oferit va fi un meniu de degustare format din 10 feluri, se schimbă în funcție de sezon și conține ingrediente cultivate în gradina proprie de la Singureni Manor sau din surse de încredere, de la fermierii locali.

Deschiderea La Hambar e încununarea unui an de cercetare în gastronomia românească tradițională cât și în cea modernă. Avem povești de spus, experiențe de împartășit și un restaurant minunat pe care îl numim acasă. La Hambar va fi locul de desfășurare al tuturor amintirilor mele, cu respect pentru ingrediente și datini, timp și loc”- declară Executive Chef Alexandru Dumitru.

Restaurantul, domeniul ecvestru în sine, pădurea Singureni formează un continuum spațiu-timp de povești, de emoții, senzații și amintiri ce așteaptă să fie descoperite. Restaurantul pune la dispoziția oaspeților o cramă impresionantă care cuprinde peste 350 de etichete de vinuri, cu o investiție de peste 100.000 de Euro. Vinurile sunt atent selecționate din cele mai importante zone viticole ale lumii, unele dintre ele fiind ediții limitate, altele cu nume răsunător, dar fiecare dintre ele fiind unică în felul său.

Viziunea arhitectului Andreea Vasilescu a fost de a oferi un cadru armonios și cald. Amenajarea locului a fost făcută cu simplitate, în încercarea de a extrage esența a ceea ce înseamnă tradițional, folosind materiale naturale și lăsând loc mâncării să se desfășoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version