Neckermann și Öger Tours, printre operatorii germani care cad cu Thomas Cook

Operatorii de turism germani NeckermannÖger ToursAir Marin și Bucher Raisen, aparținând lui Thomas Cook, se numără printre companiile afectate de lichidarea grupului, după cum confirmă un comunicat emis de companie cu privire la continuitatea operațiunilor lui Condor, care rămâne activă, așa cum am informat în știrea Thomas Cook informeză: Condor va continua să funcționeze normal. Site-ul operatorului Neckermann Reisen confirmă încetarea operațiunilor și avertizează că Aldiana nu este afectată, deși nu oferă detalii. 

În cursul zilei de luni toate zborurile companiei Condor au funcționat conform planificării. Compania și-a dus clienții la destinații, conform planului de zbor regulat, confirmă compania.

„Vă asigur că vom face tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că ne ducem pasagerii în mod sigur la destinațiile de vacanță din întreaga lume și înapoi acasă, la fel cum facem de 64 de ani”, a spus Ralf Teckentrup, președintele consiliului de administrație.

Neckermann informează pe site-ul său clienții și furnizorii. Specifică faptul ca Aldiana nu este afectată.

În prezent, aproximativ 240.000 de clienți călătoresc cu Condor: compania aeriană operează o flotă de 58 de avioane care include avioane ale Condor, Thomas Cook Aviation și Thomas Cook Balearics.

Cerere pentru un împrumut 

Pentru a evita posibila lipsă de lichiditate a lui Condor, compania a solicitat un împrumut garantat de guvern de 340 de milioane de euro, care a fost deja aprobat.

Condor este o companie profitabilă. În perioada 2017-18, s-au generat profituri operaționale (EBIT) de aproximativ 43 de milioane de euro. Este de așteptat ca în exercițiul financiar 2018-19, care se încheie pe 30 de septembrie, să se înregistreze o creștere a veniturilor. Condor Flugdienst GmbH a generat vânzări în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de euro 2017/18. Fluxul de numerar al companiei este pozitiv.

„Condor a obținut rezultate pozitive în ultimii ani și a demonstrat că poate menține o poziție excelentă pe piață. Acest lucru ne diferențiază de cazuri precum Air Berlin și Germania. Interesul pentru alți actori ai pieței subliniază atractivitatea noastră” adaugă Ralf Teckentrup.

Consecințele insolvenței lui Thomas Cook

Compania constată că situația de insolvență a societății-mamă Thomas Cook Group plc are un impact în activitățile comerciale ale operatorilor de turism ai grupului, Neckermann, Öger Tours, Air Marin și Bucher Reisen. Acești operatori au informat compania Condor că nu mai este permis să accepte clienții lor în zborurile sale. Clienții operatorului Thomas Cook pot zbura înapoi conform planificării. Acești pasageri afectați trebuie să contacteze direct operatorii de turism și vor fi informați de Thomas Cook.

Vânzarea biletelor pentru zborurile Condor nu are nicio restricție, deși compania recomandă clienților să încheie o asigurare de anulare a călătoriei în momentul rezervării. 

Sprijin din partea angajaților, clienților și furnizorilor

În fiecare zi, 4.900 de angajați extrem de motivați lucreazp pentru a transporta peste șapte milioane de pasageri pe an, din cele opt aeroporturi germane, la peste 100 de destinații în Europa, Africa și America. Acesta este unul dintre motivele pentru care Condor este astăzi una dintre companiile aeriene de leisure lider în lume. Vara aceasta, Condor a fost cea mai punctuală companie aeriană din Germania.

„Sunt copleșit de sprijinul masiv pe care îl primim de la angajați, clienți, partneri și furnizori. Angajații se întorc din concediu, part-time și rămân în standby, pentru a oferi serviciile lor si pentru a oferi sprijin în situația actuală. Acest spirit „este unic”, a concluzionat Ralf Teckentrup.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version