KLM Royal Dutch Airlines a sărbătorit a 103-a aniversare de la înființare

Comunicat de presă

KLM Royal Dutch Airlines a sărbătorit pe 7 octombrie a 103-a aniversare de la înființare, ocazie însoțită în mod tradițional de prezentarea unei noi case miniaturale Delftware. Miniatura de anul acesta este o replică a unei case aflate într-un loc cu totul special: casa familiei Ecury din Aruba. Anul viitor, Aruba va marca 100 de ani de aviație pe insulă, iar Casa Ecury – care acum face parte din Muzeul Național de Arheologie din Aruba – se află aproape de locul unde a aterizat primul avion. În plus, familia Ecury a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea aviației pe insulă. KLM a zburat pentru prima dată către Aruba în urmă cu aproape 90 de ani și a făcut din insulă centrul său operațional pentru servicii de linie în Caraibe. Din 1974, KLM a început să opereze servicii regulate între Amsterdam și Aruba, în present operand zboruri zilnice.

 

Tradiționala casă în miniatură KLM va fi predată guvernatorului interimar al Arubei, Agustin Vrolijk și familiei Ecury în această seară (20:00, ora locală în Aruba) de către Marjan Rintel, Președintele și CEO al KLM.

Agustin Vrolijk, guvernator interimar al Aruba:”Felicit KLM pentru aniversarea a 103 ani. Suntem extrem de mândri de moștenirea noastră culturală și, prin urmare, suntem foarte onorați că acest conac emblematic, complexul Ecury, a fost ales să fie următoarea casă din colecția de miniaturi a KLM.”

Marjan Rintel, CEO și Președinte al KLM: „Nu știu dacă fondatorii KLM și-ar fi putut imagina în 1919 că vom continua să sărbătorim și peste 103 ani aniversarea companiei aeriene. Anul acesta facem acest lucru într-o insulă minunată – Aruba, unde zburăm de aproape 50 de ani și unde sărbătorim astăzi începutul a 100 de ani de aviație pe insulă. KLM a avut multe momente cu suișuri și coborâșuri în ultimul secol, dar ne-am marcat întotdeauna aniversarea pe 7 octombrie, pentru că vrem să continuăm să sărbătorim KLM, o companie reputabilă care leagă Țările de Jos cu lumea. Putem fi mândri de asta.”

Casa Ecury

Casa este situată în Oranjestad și a fost construită în 1929, aproape de locul unde a aterizat primul avion pe insulă în urmă cu aproape 100 de ani. A fost casa stimatei familii Ecury, care se bucura de un mare prestigiu în societate și în afaceri. Fiul Nicasio „Dundun” Ecury și-a construit imperiul de afaceri de aici și a jucat un rol important în dezvoltarea aviației pe insulă. Fiul său, Boy Ecury, a studiat în Țările de Jos și a devenit un erou al Rezistenței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1944 a fost extrădat și executat.

Din 2009, Casa Ecury face parte din Muzeul Național de Arheologie din Aruba.

Piesa centrală a muzeului este clădirea din 1929, cu o fațadă cu elemente clasice, detalii din turtă dulce din Caraibe și elemente decorative locale. Acest ansamblu impunător și armonios este o creație unică a arhitectului Dada Picus.

1934: KLM aterizează pentru prima dată pe Aruba

În decembrie 1934, un KLM Fokker F-XVIII cu trei motoare, botezat „Snip”, a zburat de la Amsterdam la Curaçao în șapte zile, cu oprire în Marsilia, Alicante, Casablanca, Porto Praia, Paramaribo și La Guaria. Acesta a fost primul zbor transatlantic al KLM și a fost posibil din punct de vedere tehnic doar datorită escalelor, modificărilor aduse cabinei aeronavei și absenței pasagerilor. Scopul zborului a fost de a avea la sol o aeronavă în Antile. Snip a aterizat pe Aruba pentru prima dată pe 23 decembrie. Serviciul regulat între Curaçao și Aruba a început pe 19 ianuarie 1935. Acesta a fost primul zbor operat de divizia West-Indian (WIB) a KLM. KLM a început să opereze un zbor direct regulat între Amsterdam și Aruba pe 11 februarie 1974.

100 de ani de aviație în Aruba

Anul viitor se vor împlini 100 de ani de când primul avion a aterizat în Aruba. Aviația a creat de atunci o legătură puternică între Aruba – cunoscută și sub numele de „Insula fericită” – cu restul lumii. Acest lucru are un impact major asupra economiei locale, care acum se bazează în mare parte pe turism. Aeroportul Aruba primește aproximativ 2,5 milioane de călători pe an, având o creștere considerabilă de-a lungul anilor.

Despre casele albastre KLM Delft

Începând cu anii 1950, KLM a distribuit casele Delft Blue, pline cu Bols Jenever pasagerilor World Business Class în timpul zborurilor intercontinentale. Casuțele, obiecte de colecție căutate au o istorie aparte și sunt versiuni în miniatură ale clădirilor din Țările de Jos și din insulele olandeze. Din 1994, numărul de case a fost sincronizat cu vârsta KLM. De atunci, în fiecare an, la aniversarea KLM, pe 7 octombrie, un nou exemplar a fost adăugat în colecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version