Comunicat de presă
KLM Royal Dutch Airlines a marcat cele 100 de zile înaintea împlinirii a 100 de ani din 7 octombrie a acestui an, cu un eveniment festiv la Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unde și-a anunțat intenția de a lucra pentru viitorul aviației. Pe 29 iunie 2019, KLM a invitat toate părțile interesate din industrie să se alăture pentru a face un viitor sustenabil pentru aviație, sub sloganul „Fly Responsibly”.
Pe 7 octombrie, KLM va deveni prima companie aeriană din lume care operează încă sub numele său original care sărbătorește 100 de ani. KLM a avut acest succes implicându-se activ în adoptarea noilor tehnologii și insistând pe ideea zborurilor mai sustenabile.
Acest moment special, cu 100 de zile înaintea aniversării a 100 de ani de la KLM, a fost planificat să coincidă cu sosirea primului Boeing 787-10 Dreamliner. Deși are deja în flotă 13 aeronave Boeing B787-9 Dreamliner, KLM adaugă la flota sa B787-10 Dreamliner, ajungând la un număr total de 28 de aeronave. Programul de reînnoire a flotei este un element important pentru atingerea obiectivelor ambițioase de sustenabilitate.
Președintele și CEO al KLM Pieter Elbers a declarat: „În ultimii o sută de ani, spiritul antreprenorial al KLM și căutarea inovării au jucat un rol de pionierat în industria aviatică. Centenarul este o oportunitate de a ne reafirma angajamentul nostru: de a deveni transportatorul european orientat către clienți, inovator și eficient, cu o hotărâre profundă de a aborda provocările care stau în față. Începând de astăzi, vom aborda și vom împărtăși cele mai bune practici și instrumente, tot ce am învățat despre sustenabilitate, cu toți competitorii noștri. Concurența este importantă, dar nu și atunci când vine vorba de dezvoltarea sustenabilă a aviației. Începând de astăzi, vom oferi tuturor companiilor aeriene programul nostru de compensare a carbonului CO₂ZERO gratuit și fără brandul KLM. Și, în schimb, îi invităm pe alții să ne alăture și să împărtășească cele mai bune practici pentru a beneficia de un viitor sustenabil.”
La eveniment, ministrul olandez de Infrastructură și Managementul Apelor, Cora van Nieuwenhuizen a comentat: „Succesul KLM este succesul Olandei. Cu o rețea vastă și un număr mare de destinații, KLM Royal Dutch Airlines are o importanță deosebită pentru accesibilitate, climatul nostru de afaceri, oportunitățile de angajare și poziția aeroportului Schiphol.”
Pentru mai multe informații despre inițiativa Fly Responsibly a companiei KLM, vizitați: https://flyresponsibly.klm.com/en#home