Egiptul a primit anul trecut douăsprazece milioane de turiști străini, cu doar 10% sub numărul înregistrat, înainte de pandemie. „Am avut o recuperare grozavă și am făcut-o în ciuda faptului că sosirile din Rusia au scăzut și un am avut nici turiști din Belarus, Ucraina, China, Japonia, Coreea de Sud și India”, explică CEO-ul Autorității Egiptene pentru Turism, Amr-El Kady. HOSTELTUR a stat de vorbă cu el la Fitur, târgul de turism de la Madrid, despre planurile de creștere pentru acest an și despre modul în care Egiptul are grijă de setorul turistic.
Ce rezultate a obținut sectorul turistic din Egipt anul trecut?
În 2022, am primit aproape 12 milioane de turiști străini, adică eram deja cu doar 10% sub anul 2019, înainte de pandemie. Pentru noi, asta a însemnat o mare recuperare.
Cum au reușit?
Pas cu pas. Egiptul a fost printre primele țări care și-au redeschis porțile pentru turism, în iulie 2020, la doar patru luni de la închiderea cauzată de pandemia globală de coronavirus. Dar a fost oricum o repornire treptată, cu doar un sfert din hotelurile deschise. Apoi am trecut la 50%, etc., până când am ajuns la 100% anul trecut, întotdeauna cu măsuri de siguranță și cu vaccinarea tuturor lucrătorilor sectorului turismului.
Nu ați avut probleme de lipsă de personal așa cum s-a întâmplat în alte destinații?
Acest lucru nu s-a întâmplat în Egipt, deoarece guvernul a instituit un sistem de protecție a forței de muncă. În alte țări, mulți angajați ai companiilor de turism au schimbat sectorul în timpul pandemiei, dar acest lucru nu s-a întâmplat în Egipt, astfel încât revenirea la locul de muncă a decurs fără probleme.
Din cei 12 milioane de turiști care au călătorit în Egipt anul trecut, ce procent ar corespunde segmentului de plajă și soare, adică cei care merg în stațiunile Shaarm El Sheikh Hurghada etc.?
Aproximativ 80% au mers în destinațiile noastre de soare și plajă, în timp ce restul de 20% s-ar încadra în categoria turismului cultural. Dar, în ceea ce privește veniturile din turism, ponderea este de 50-50.
Ce obiective s-au stabilit pentru 2030?
Creșterea numărului de turiști cu 30%. Considerăm că este un obiectiv realizabil, ținând cont de faptul că redresarea numărului de turiști în Egipt a fost obținută în ciuda unei scăderi a sosirilor din Rusia. De asemenea, nu am avut turiști din Belarus, Ucraina, China, Japonia, Coreea de Sud și India.
Anul acesta, în schimb, ne așteptăm la o revenire destul de rapidă a turiștilor chinezi, deoarece am confirmat primele grupuri la Fitur. Reprezentanți ai turoperatorilor japonezi au fost și ei la Cairo pentru a inspecta destinația, în vederea reluării călătoriilor.
Dar turismul din Europa?
Anul acesta anticipăm o revenire puternică turismului italian, iar în ceea ce privește turismul spaniol, există loc pentru mai bine.
Din ce țări vin, în mod tradițional, turiștii europeni în stațiunile de plajă din Egipt?
În principal din Germania, Rusia, Regatul Unit, Italia, Polonia și Republica Cehă, în această ordine.
Și care segment își revine mai repede, cel al soarelui și plajei sau cel al turismului cultural?
Turismul de soare și plajă își revine mai repede, în special datorită disponibilității ridicate a camerelor. Pe de altă parte, este mai complicat în acest segment să găsești hoteluri pentru circuitele culturale.
În noua eră post-pandemică, cum va sprijini Egiptul dezvoltarea turismului?
Pot să vă asigur că guvernul egiptean este implicat în sectorul turismului, deoarece recunoaștem că acesta este foarte important pentru economia noastră națională și că este cea mai rapidă prin care dolarii și alte valute internaționale intră în țară. Este un fel de export. Așadar, suntem foarte buni la atragerea de investiții și la rezolvarea problemelor.
De fapt, pentru a atrage investiții turistice și pentru a rezolva problemele pe care le pot avea companiile hoteliere, companiile aeriene, turoperatorii, etc., avem un Comitet ministerial pentru turism, în care se află toți miniștrii guvernului: Transporturi, Mediu, Infrastructură, etc. De asemenea, pot sa va spun că la Fitur m-am întâlnit cu reprezentanții mai multor companii aeriene pentru a ne asigura că vom crește capacitatea de transport aerian în acest an.
A se citi și: Prețurile hotelurilor cu mult peste 2019 în destinațiile mediteraneene.
Sursă: hosteltur.com