Air France, KLM, Delta și Virgin Atlantic lansează unul dintre cele mai importante parteneriate din lume

Comunicat de presă

Cu doar puțin timp în urmă, Air France, KLM, Delta și Virgin Atlantic au anunțat semnarea unui nou parteneriat, oferind astfel o selecție mai largă de rute și progame extinse de fidelizare pasagerilor care călătoresc între Europa, Marea Britanie și America de Nord.

Beneficii extinse pentru pasageri

Noua alianță oferă clienților orare de zbor mai convenabile, flexibilitatea de a rezerva zboruri și a face check-in pe oricare dintre cei patru transportatori prin intermediul aplicațiilor mobile, site-urilor web sau agențiilor de turism, dar și promisiunea comună a unor experiențe premium de călătorie, oportunități multiple de divertisment la bord, servicii și produse premiate la nivel internațional, program comun de fidelizare indiferent de compania aeriană cu care aleg să efectueze zborurile trans-Altantice.

Alte avantaje rezultate în urma acestui parteneriat pot fi considerate și cele 238 de conexiuni cu orașe din America de Nord, 98 în Europa continentală și 16 în Marea Britanie sau gama de 110 rute trans-Atlantice care operează non-stop. Membrii eligibili care au atins statutul Elite în cadrul programului de fidelitate beneficiază și de îmbarcare prioritară la oricare dintre cele patru companii aeriene și se pot relaxa în peste 100 de lounge-uri din aeroporturile în care călătoresc.

 

Vești bune și pentru transportatorii de marfă

Nu au fost neglijați nici transportatorii de marfă, rețeaua îmbunătățită fiind, de asemenea, disponibilă și pentru cargo. Principalele hub-uri sunt răspândite în toate orașele reprezentative pentru noua alianță, asigurându-se conexiuni convenabile non-stop către fiecare colț al Americii de Nord, Europei și Marii Britanii prin Amsterdam, Atlanta, Boston, Detroit, Londra Heathrow, Los Angeles, Minneapolis, New York-JFK, Paris, Seattle și Salt Lake City.

 

Un pas înainte pentru toate părțile implicate în acest parteneriat

„Clienții sunt principalii beneficiari ai alianței noastre cu Delta, Air France și KLM, întrucât aceștia pot beneficia acum de  conexiuni variate și mult mai convenabile, o selecție largă de zboruri, orare de zbor sincronizate astfel încât să se reducă perioadele de escală și a se petrece strict perioada optimă în aeroportul de legătură, precum și servicii îmbunătățite și beneficii extinse de fidelizare” a declarat Shai Weiss, CEO Virgin Atlantic.

Pe de altă parte, CEO-ul Delta, Ed Bastian, a ținut să menționeze „Parteneriatul nostru extins este un pas important înainte pentru toate companiile aeriene implicate, oferindu-se o fiabilitate mai mare, beneficii de călătorie de top și serviciile de vârf pe care clienții noștri le merită. Lansarea de astăzi aduce colaborarea noastră istorică, de lungă durată, la un nou nivel, și ne ajută să ne diferențiem mai ușor de restul industriei.”

„La zece ani de la prima noastră asociere cu Delta, acest nou acord este o etapă majoră care ne va consolida și mai mult prezența pe zborurile trans-Atlantice, permițând pasagerilor noștri să aleagă între patru mari companii aeriene care conlucrează în beneficiul lor”, a declarat și CEO-ul Air France-KLM Group, Benjamin Smith. „Pentru Air France-KLM, această Alianță înseamnă, de asemenea, un acces mai mare la piața din Marea Britanie și în special la Londra Heathrow, lider pe piața globală de turism.”

 

Alte date importante și informatii esențiale privind joint-venture-ul Air France-KLM-Delta-Virgin Atlantic

– JV reprezintă aproximativ 23 % din capacitatea trans-atlantică totală a pasagerilor și mărfurilor

– Veniturile anuale combinate ale JV sunt estimate la 13 miliarde dolari

– Peste 180.000 de angajați lucrează în cadrul celor patru companii Air France, KLM, Delta și Virgin Atlantic

– Air France, KLM și Delta se află într-un joint-venture încă din 2009, în timp ce Virgin Atlantic și Delta au încheiat un parteneriat în 2013. Instituirea unui singur joint-venture transatlantic a fost următorul pas strategic în colaborarea dintre toate cele patru companii aeriene

– În 2019 au fost lansate și primele zboruri în regim code-sharing între Air France, KLM și Virgin Atlantic. Acordul a oferit clienților Virgin Atlantic până la 58 noi rute trans-Atlantice cu plecări de pe 18 aeroporturi din Marea Britanie prin Paris și Amsterdam, în timp ce clienții Air France și KLM au avut acces la 24 noi rute spre America de Nord operate de Virgin Atlantic și Delta cu plecare din Marea Britanie, inclusiv via Londra Heathrow și Manchester.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version