Accor lansează o nouă strategie pentru a stimula creșterea sa

Accor Hotels a anunțat dezvoltarea „unei noi strategii de creștere pentru crearea de valoare durabilă”. Aceasta va pleca în principal dintr-un nou model economic al grupului în jurul a doi poli strategici pentru o mai mare eficiență operațională: HotelServices și HotelInvest. 

HotelServices deține funcția de operator hotelier și francizor, „cu un model economic axat pe generarea de fees și optimizarea rezultatelor”, în timp ce HotelInvest reprezintă dezvoltarea ca propietar, „cu un model economic al cărui obiectiv este îmbunătățirea randamentului activelor și optimizarea portofoliului”.

Noua abordare presupune, de asemenea, o strategie imobiliară hoteliera disciplinată, concentrată pe crearea de valoare, care are ca rezultat mai ales întreruperea dezvoltării în chirie, precum și vânzarea de active în propietate, cu excepția activelor nerentabile din punct de vedere structural; o nouă organizare pe zone geografice, coerentă în toate piețele și cu costuri de gestiune reduse. Brandurile grupului sunt regrupate în funcție de segment. Și un comitet executiv reînnoit, alcătuit din 10 membri, incluzând cei 5 șefi operaționali ai regiunilor.

Sébastien Bazin, președintele și CEO-ul Accor, a declarat. „accor este o companie unică în sectorul său, dotată cu resurse esențiale pentru a profita de numeroasele oportunități. Succesul grupului are nevoie astăzi de un proiect mai ambițios pentru crearea de valoare durabilă. Acest lucru implică în același timp o transformare profundă a modelului său economic și organizării sale, precum și o viziune clară pe termen lung. Cu această nou strategie, obiectivul nostru este de a arăta întreg potențialul al grupului Accor prin două din activităile sale istorice, care deservesc crearea de valoare pentru acționari”.

Accor lansează o nouă strategie pentru a stimula creșterea sa

Noul model

Cu această nou organizare, Accor „reafirmă caracterul strategic ale celor două know-how-uri ale sale istorice”:  gestionarea activelor și serviciile pentru propietari, separând funcțiile, misiunile și obiectivele, pentru a obține un model economic mai rentabil.

Cele 1.400 de hoteluri ale HotelInvest vor fi operate de către HotelServices prin contracte de management. Fiecare pol va fi echipat cu propiul reporting, cu privire la baza unui bilanț de rezultate și al unui tabel de finanțare. Acestea vor fi conduse de un singur Comitet Executiv. Funcțiile de sprijin strategic, fiin incluse, în special, cele de Finanțe, Resurse Umane, Juridic și Comunicare aparțin nivelului central al Grupului.

 

HotelServices: operator hotelier și francizor

Polul HotelServices, operator hotelier și francizor, „este sustinut de branduri puternice, o distribuție puternică și o dezvoltare rapidă”. Modelul său economic se concentrează pe generarea de fees. HotelServices va regrupa activitățile de Managament și Franciză, precum și funcțiile de marketing, vânzări, distribuție și tehnologia informației.

Acest pol va regrupa aproximativ 3.600 de hoteluri și 460.000 de camere sub 14 branduri, din toate segmentele  hoteliere: low cost (ibis, ibis Styles, ibis budget, Adagio Access, hotel F1-46% din camere), segmentul de mijloc (Novotel, Mercure, Adagio -40%) și lux/high-end (Sofitel, Pullman, MGallery, Grand Mercure, The Sebel -14%).

Această activitate cu marje puternice și generatoare de mari fluxuri de numerar se va concentra pe trei priorități:  maximizarea generării de Fees, ajustarea ofertei noastre de servicii pentru a răspunde mai bine așteptărilor partenerilor noștri, cu o atenție specială acordată contractelor și managementului costurilor, pentru a optimiza rentabilitatea în beneficiul Accor și a partenerilor săi; accelerația în domeniul CRM, loialitate și digitalizare, cu o alocare prioritară a resurselor pentru dezvoltarea programelor și sistemelor care să facă să crească aportul realizat de Le Club Accorhotels la cifra de afaceri și agilitatea Revenue Managementului pentru a maximiza cifra de afaceri veniturile bazându-se, de asemenea, pe OTA pentru generarea de venituri suplimentare; și o strategie pe segment pentru a consolida brandurile.

Polul HotelServices va comunica cu privire indicatori specifici reflectând profilul său 100% assetlight: creșterea portofoliului de hoteluri, evoluția RevPar-ului și volumul de activitate, EBITDAR și rata de transformare, Net Promoter Score (care măsoară satisfacția clientului), suma fees-urilor, marjele EBITD și Ebit, Free Cash-Flow. In 2012 (pro-forma), cifra de afaceri a HotelServices a fost de 1119 M€ si EBITDA de 387 M €.

 

HotelInvest: propietar și investitor hotelier

Polul HotelInvest, popietar și investitor hotelier, include 1.400 de hoteluri aflate în propietate și în chirie ale grupului, din care 300 în propietate deplină. Peste 85% din acest portofoliu se află în Europa, cu peste 95% în segmentele low cost și midscale.

Portofoliul hotelier gestionat în propietate deplină reprezintă astăzi 50% din NOI (Net Operating Income = EBITDA – Capex de întreținere). Scopul este de a crește această cifră la 75%.

Strategia HotelInvest se sprijină pe patru piloni: crearea primului investitor hotelier în segmentul low cost și midscale în Europa cu poziții strategice în piețele emergente. Consolidarea bazei de hoteluri aflate în propietate cu întreruperea vânzării de hoteluri deținute, cu excepția activelor mai puțin rentabile; favorizarea generării de cash-flow și reducerea volatilității rezultatelor, mai ales prin reducerea numărului de contracte de chirie neprofitabile în baza a trei criterii (marja EBITDAR înainte de fees, Net Operating Income și locația); optimizarea strategiei de Capex Allocation, cu o gestionare disciplinată a activelor și orientată spre crearea de valoare, și sprijinirea dezvoltării Accor investind în propietate, în mod selectiv, în active rentabile și terminând cu dezvoltarea contractelor de închiriere (cu excepția angajamentelor existente).

Startegia HotelInvest va fi implementată pe baza unui studiu individual al fiecărui hotel în funcție de modul de operare.

HotelInvest va comunica cu privire la indicatorii specifici reflectând profilul său de propietar hotelier: rotația portofoliului, Capex Allocation, Net Operating Income, Capex de dezvoltare, Net Asset Value (valoarea activelor nete), ROCE și TRI (Taux de rendement interne) pentru noile proiecte și ratele datoriei.

În 2012 (pro-forma), cifra de afaceri a HotelInvest ar fi fost de 5122 M€ și EBITDA 513 M€.

 

O organizare simplificată

Organizarea grupului va fi construită pe zone geografice conform unei logici identice în toate piețele. „Această organizare va permite luarea de decizie mai aproape de teren și reducerea costurilor de gestiune”. Brandurile vor fi regrupate în trei segmente, „Lux/High-End”, „Midscale” și „low cost”, ceea ce va permite împărtășirea de funcții de sprijin ale brandurilor”.

Sofitel va putea împărtăși de acum înainte experiența sa în segmentul de Lux/High End, ale cărui funcții de marketing vor fi amplasate în Asia.

Grupul va fi condus de de un Comitet Executiv renovat, alcătuit din 10 membri, care include 5 șefi operaționali de zonă și Sven Boinet, care se alătura Grupului în calitate Director General Delegat, responsabil de transformarea grupului, resurse humane și departamentul juridic. Noua echipă de management va avea misiunea de a favoriza o schimbare a modului de funcționare în sânul grupului pentru a obține claritate, agilitate și responsabilitate în luarea deciziilor.

Potrivit companiei „în concluzie, Accor are de acum înainte: O viziune clară pe termen lung susținuta de o organizare mai simplă și agilă; indicatori de perormanță specifici pentru a urmări și măsura punerea în aplicare a strategiei; o echipă, două activități complementare susținute de experți identificați în mod clar; o structură creată pentru a maximiza eficiența operațională și a crea valoare pentru acționari și toate părțile implicate.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version