Lanțul hotelier Accor, al șaselea grup mondial din sector, a anunțat joi că criza de coronavirus l-a obligat să închidă două treimi din hotelurile din întreaga lume, din cauza scăderii activității.
Președintele companiei, Sébastien Bazin, a indicat într-o conferință de presa telefonică faptul că „activitatea sa a fost foarte, foarte afectată”.
De asemenea, compania renunță să distribuie, așa cum anticipase înainte de criza sănătății, 280 de milioane de euro în dividende între acționarii săi și va folosi 25% din suma respectivă pentru un fond pentru muncitori, conservând restul de 210 de milioane. Trebuie menționat faptul că Accor a câștigat în 2019 de cinci ori mai puțin decât în 2018.
Grupul a pus 37.500 din angajații săi în întreaga lume pe șomaj tehnic sau parțial, reprezentând trei sferturi din personalul său.
Sursă: hosteltur.com