Shadow

TUI aproape de a atinge punctul de echilibru în al treilea trimestru

Pe parcursul celui de-al treilea trimestru al anului fiscal 2022, TUI Group a crescut numărul de clienți cu 84% față de 2019, iar veniturile au crescut la 4,430 miliarde de euro. Dacă sunt excluse costurile generale de anulări și întârzieri la aeroporturi, grupul revine pe profit pentru prima dată de la începutul pandemiei. În cele trei trimestre ale exercițiului său, grupul a înregistrat o pierdere netă atribuită de 1,067 miliarde de euro, cu 55,3% mai puțin decât în urmă cu un an. 

 

Cifra de afaceri s-a înmulțit cu aproape de șapte ori în al treilea trimestru analizat, trecând de la 650 de milioane la 4,430 de milioane de euro. Iar, în primele nouă luni ale anului curent, care a început în octombrie 2021, cifra de afaceri a crescut vertiginos cu 545,7% până 8.819,1 milioane de euro. 

 

În pofida caosului pe marile aeroporturi europene, TUI a reușit să ducă 96% dintre clienții săi în destinații de vacanță la timp sau cu întârzieri de mai puțin de trei ore în lunile mai și iunie. După cum a detaliat grupul, cele 200 de anulări `produse în acea perioadă au fost în principal pe aeroportul din Manchester și „reprezintă mai puțin de 1% din întregul program de vară”. 

 

Grupul a raportat că EBIT-ul de bazp a ajuns la -27 de milioane de euro, inclusiv 75 de milioane de costuri suplimentare cauzate de „nereguli”, în special în traficul aerian britanic. Fără aceste costuri suplimentare, EBIT-ul grupului ar fi de 48 de milioane de euro, devenind „primul trimestru profitabil de la începutul pandemiei. 

Sursă: TUI Group.

 

În perioada cuprinsă între aprilie-iunie 2022, rezultatele Hotels & Resorts, Cruises, TUI Musement sunt pozitive „pentru prima dată” de la pandemie, întrucât EBIT-ul de bază a ajuns la 122 de milioane de euro față de -186 de milioane de anul trecut. 

 

În cazul concret al hotelurilor și resort-urilor, s-au înregistrat profituri de 105 milioane de euro, față de -70 de milioane anul trecut și cifra depășește cu 12 milioane rezultatele din 2019. Navele de croazieră ale grupului au obținut și un rezultat operațional pozitiv: 3 milioane de euro, în timp ce anul trecut a fost la -81 de milioane de euro. Iar TUI Musement, pentru prima dată de la începutul pandemiei a înregistrat profit: 14 milioane de euro față de -35 de milioane de euro în al treilea trimestru fiscal din 2021. 

Sursă: TUI Group.

 

Îmbunătățiri pe toate piețele

Segmentul de Piețe și companii aeriene, care include touroperatori din regiunile de Nord (Regatul Unit, Irlanda, Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca), Centru (Germania, Austria, Elvetia și Polonia) și de Vest (Țările de Jos, Belgia și Franța), s-a îmbunătățit cu 343 milioane de euro, la -139 de milioane, față de anul precedent.

 

Regiunea Centru a încheiat un trimestru pozitiv, cu un EBIT de bază de 24 de milioane de euro, în timp ce în 2021 fusese de -105 milioane de euro. Regiunea Nord și-a redus pierderea la -93 de milioane de euro (față de -290 de milioane de euro in 2021), iar Regiunea de Vest a înregistrat un EBIT de baza de -70 de milioane de euro față de -88 de milioane de euro în anul precedent. 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.