Thomas Cook, cu un bagaj mai uşor

Între 2012 şi 2013 Thomas Cook a lansat o strategie de vânzare de active, companii şi divizii, cu scopul de a reduce datoria şi să se concentreze pe afacerea sa de turoperare în Europa. Printre altele, turoperatorul a vândut hoteluri, afacerea corporate sau diviziile din India şi America de Nord.

Grupul Thomas are în curs de desfăşurare o restructurare majoră, în care a se desprinde de companiile pe care nu le consideră importante pentru afacerea sa este o mişcare cheie.

Strategia a început în iunie 2012 cu vânzarea reţelei sale de franciză din Canada companiei Transat Distribution Canada (TDC). Acordul includea 100 francize, cu care reţeaua TDC ar ajunge la 600 de agenţii şi 3.000 de agenţi. Potrivit cumparatorului, Thomas Cook va continua să opereze în sector în această ţară sub alte branduri ale sale, Belair TravelWholesale Travel GroupLast Minute Club şi Sears Travel.

În iunie a continuat vânzarea celor cinci hoteluri ale sale din Spania la un grup de investitori condus de Iberostar Hotels & Resorts, care au rămas cu 100% din acţiuni. Era vorba de hotelurile Royal Cupid, Royal Cristina şi Royal Playa din Palma, Mallorca şi hotelurile Royal Andalus şi Andalucia Playa, în Cadiz, fiind incluse în operaţiune Clubul de Golf Novo Sancti Petri, situat lângă aceste două ultime hoteluri. Tranzacţia a fost evaluată la 94 milioane de euro, iar hotelurile erau deja gestionate de Iberostar.

La puţin timp după aceea, în luna august, grupul britanic a completat vânzarea a 77,1% din pachetul deţinut în filiala indiană Thomas Cook India Limited (TCIL) către holding-ul canadian Fairfax Financial cu 8.174 milioane de rupii (117.4 milioane de euro sau 94 milioane de lire sterline), sau 50 de rupii pe acţiune. Cu această operaţiune grupul a obţinut un profit net de 87 milioane de lire sterline (110 milioane de euro), care vor fi destinate în totalitate reducerii datoriei nete. Vânzarea a fost făcută de fapt către o filială a Fairfax, Fairbridge Capital, care ar avea astfel licenţa pentru a opera sub brandul Thomas Cook în următorii 12 ani şi jumătate.

Thomas Cook a decis să se concentreze pe inima afacerii sale.  #shu#.

Thomas Cook a decis să se concentreze pe inima afacerii sale. Imagine Shutterstock.

În mai 2013, Thomas Cook a finalizat vânzarea a Thomas Cook Canada Inc. şi Thomas Cook USA Holdings, Inc. cunoscute împreună ca Thomas Cook North America (TCNA) către Red Label Vacations, care funcţionează ca Red Tag. Tranzacţia a fost de 5,3 milioane de dolari canadieni (3,9 milioane de euro) în numerar. Grupul britanic a confirmat din nou profiturile din vânzare vor fi destinate reducerii datoriei. Operaţiunea trebuia să treacă un număr mare de proceduri, inclusiv avizul de la Competition Bureau of Canada, organismul Concurenţei canadiene, care a fost favorabilă.

 

Vânzările către Orientul Mijlociu şi capitalul de risc

În noiembrie a anunţat vânzarea turoperatorului Neilson Active Holidays firmei de private equity Risk Capital Partners pentru 9,15 milioane de lire sterline (10,9 milioane de euro). Turoperatorul este specialist în vacanţe pentru practicare sporturilor de iarnă şi active şi, potrivit analiştilor din industrie, divizia era perfect separabilă de grup.

În acel moment, CEO-ul Thomas Cook, Harriett Green a declarat despre această tranzacţie ca “transformarea afacerii noastre în Marea Britanie are loc cu paşi fermi. Am început deja o revizuire corespunzătoare a portofoliului de produse şi unde vrem să se îndrepte afacerea noastră. Pe baza altor măsuri anunţate, această operaţiune ne va permite să ne concentrăm pe brandurile şi produsele noastre cheie, ceea ce va contribui la strategia noastră de creştere profitabilă”.

La aceeaşi dată a văndut afacerea sa coporate de valută către Moneycorp, companie specializate în această activitate, cu 4,5 milioane de lire sterline (5,3 milioane de euro). Cu toate acestea, turoperatorul a confirmat că va menţine vânzarea de valută cu amănuntul pentru persoanele particulare în agenţiile sale de turism.

Următoarea operaţiune a fost vânzarea afacerii sale de produse auxiliare de călătorie din Marea Britanie, Essential Travel Limited, companiei Holiday Extras Group cu 2,1 milioane de lire sterline (2,4 milioane de euro), care a avut loc în decembrie 2013. Essential este specializat în servicii de călătorie, cum ar fi de locurile de parcare în aeroporturi.

În februarie 2014 au avut loc două operaţiuni. Mai întâi au fost vânzarea turoperatorului său britanic specializat în lux Elegant Resorts grupului Al Tayyar, cu sediul în Arabia Saudită. Profitul brut obţinut de grup din această vânzare a fost de 14,3 milioane de lire sterline (17,1 milioane de euro). Despre această operaţiune Harriett Green a declarat că va permite grupului “să obţină valoarea unui activ care nu este central pentru afacerea noastră, permiţinându-ne să ne concentram mai mult pe brandurile noastre şi produsele cheie”.

A doua din februarie a fost vânzarea turoperatorului Gold Medal, specializat în zborurile de distanţă lungă, hoteluri şi maşini de închiriat, către dnata, o campanie de sediul în Dubai care face parte din Emirates Group, pentru 45 de milioane de lire sterline (54 de milioane de euro). Cu toate acestea, Gold Metal continuă să fie furnizorul exclusiv de zboruri de distanţă lungă al Thomas Cook în Marea Britanie, în conformitate cu acordul pe termen lung. Grupul a asigurat că această operaţiune face din parte din programul de dezinvestiţii, care are ca obiectiv 150 de milioane de lire sterline (181 milioane de euro) la sfârşitul anului 2015.

 A renunţat la afacerea sa corporate pentru 16 milioane de euro.

A renunţat la afacerea sa corporate pentru 16 milioane de euro.

Ultima parte la care a renunţat Thomas Cook este divizia de călătorii corporate în Marea Britanie, pe care a vândut-o unei filiale ale grupului saudit Al Tayyar cu 13,5 milioane de lire sterline (16,6 milioane de euro). Concret vânzarea a fost făcută în luna mai către Mawasem Travel & Tourism Ltd., filiala britanică a companiei Al Tayyar, cu sediul în Arabia Saudită, care a cumpărat, de asemenea, de la Thomas Cook turoperatorul său Elegant Resort la începutul anului. Afacerea de călătorii corporate, Co-operative Travel Management făcea parte din joint-venture-ul între Thomas Cook, Co-operative Group şi Midlands Co-operative.

Îmbunătăţirea rezultatelor şi a rezervărilor

Rezultatele economice recente ale grupului arată că strategia sa da rezultate bune. Thomas Cook a reuşit să-şi reducă pierderile cu 10,6% în ultimele 12 luni până în iunie 2014, la 127 milioane de lire sterline (160 de milioane de euro), comparativ cu cele 142 milioane de lire sterline (179 milioane de euro) pe care la acumula cu un an mai devreme. În al treilea sau trimestru fiscal EBIT-ul de bază a crescut cu 32 de milioane de lire sterline (40 milioane de euro).

Mai mult decât atât datele rezervărilor pentru vară sunt favorabile deoarece a reuşit să le menţină la acelaşi nivel ca anul trecut în piaţa britanică, în timp ce înregistrează o creştere de 2% în piaţa germană şi cu 4% în pieţele nordice.

Sursă: hosteltur.com

2 comments

  1. […] explică prin reducerea afacerilor pe care le-a înregistrat compania, după cum am informat în Thomas Cook, cu un bagaj mai uşor, pentru a reduce datoria şi a se concentra pe afacerea sa de bază de turoperator european. De […]

  2. […] de active şi a diviziilor pe care grupul le consideră non-strategice, aşa cum informăm în Thomas Cook, cu un bagaj mai uşor, în scopul de a reduce datoria şi a se concentra asupra afacerii de bază de turoperator […]

Leave a Reply