3 festivaluri din Israel care se organizează în mijlocul deșertului
Comunicat de presă
Lumea culturală pare că s-a adaptat la perspectiva unui nou val pandemic, astfel că organizatorii de festivaluri din Israel profită de natura generoasă din Țara Sfântă și organizează evenimente spectaculoase chiar în inima deșertului Negev.
De la Midburn Festival, considerat a fi omologul lui Burning Man din Israel, și până la Yoga Arava, cea mai mare adunare a pasionaților de yoga din Orientul Mijlociu, toamna aceasta va fi una intensă, cu multă distracție și aventură în inima deșertului.
Midburn Festival, un altfel de Burning Man
Midburn, versiunea din Israel a iconicului Burning Man Festival, va fi organizat anul acesta între 24 și 29 septembrie în deșertul Negev din sudul țării, într-un decor care pare desprins din basmele orientale. Timp de cinci zi...