Shadow

Studiu Travelminit.ro: Românii vor continua să călătorească, dar vor cheltui mai puțin pe activitățile de vacanță suplimentare, în afară de cazare

Românii nu se tem să călătorească în țară după ce măsurile de restricție vor fi ridicate, este concluzia unui studiu realizat în luna mai de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro. Peste 40% dintre respondenți au în plan să călătorească după ridicarea restricțiilor, iar cazările izolate și rezervările fără risc se numără printre principalele motive în stabilirea unei vacanțe.

Buget mai mic pentru activitățile de vacanță suplimentare, în afară de cazare

31% dintre respondenți au declarat că aveau deja planificat concediul de anul acesta și aveau această cheltuială deja programată. Bugetul total al vacanței este așteptat să scadă cu câteva procente, diferența fiind mai mică în cazul serviciilor de cazare și mai semnificativă în cazul activităților conexe, cum ar fi masaj, tur ghidat și altele.

„Pentru prima lună după redeschidere am încurajat hotelierii să vină cu reduceri și pachete atractive care să convingă turiștii să călătorească. Astfel, primii români care vor dori să călătorească pot beneficia la anumite proprietăți de reduceri cuprinse între 10 si 20% din pachetul rezervat” a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro

România, destinația principală pentru vacanțele de anul acesta

Aproape jumătate dintre respondenți au declarat că România va fi principala destinație de vacanță pentru acest an. Spre deosebire de alți ani în care prețul avea întâietate în luarea deciziei de cumpărare, anul acesta siguranța și locația proprietății se află printre principalele motive de rezervare a unei vacanțe. Astfel, 38% dintre respondenți optează pentru cazări în zone izolate, iar 31% pun accent pe curățenie și igienizare în vederea rezervării unei cazări.

Din evoluția rezervărilor pe platformă, dar și din răspunsurile oferite chestionarului Travelminit.ro reiese că turiștii români urmează două mari trenduri: pe deoparte caută pensiuni și spații de cazare izolate, pe de altă parte caută hoteluri cu standarde ridicate de igienă și respectare a tuturor normelor ce vor impuse de autorități.

Printre motivele pentru care românii se tem să călătorească în viitorul apropiat se numără: riscul de contaminare cu coronavirus (55%), teama de a pierde avansul achitat la unitatea de cazare (39.7%), teama de a servi mese la restaurant (12%), lipsa banilor, restricțiile de distanțare socială și alte măsuri restrictive de prevenire a contaminării.

Vacanțele planificate în lunile cu restricție au fost amânate. Luna August este cea mai căutată de turiști

Peste 50% dintre respondenți și-au amânat vacanța pentru o perioadă ulterioară, în special în lunile de vară sau toamnă, în timp ce 20% dintre respondenți și-au păstrat rezervarea activă, iar 26% și-au anulat rezervările. Echipa Travelminit.ro a oferit gratuit clienților care aveau rezervări în luna aprilie posibilitatea de a se decide ulterior asupra altei perioade de vacanță. Datorită acestui demers, 78% din rezervările înregistrate pe platformă pentru luna aprilie au fost deja reprogramate.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2038 de respondenți din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 29.04.2020 – 06.05.2020

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.