Roboţi, următoarea revoluţie a turismului

A patra revoluţie industrială va afecta din plin noua economie a turismului şi societatea de leisure. Roboţii şi Inteligenţa Artificială (IA) vor fi cea mai vizibilă parte a acestei transformări deja în curs de desfăşurare, cu un impact direct în domeniul ospitalităţii, intermedierea călătoriilor şi transporturilor.

“Un robot umanoid este la fel ca orice maşină. Într-o clipire de ochi poate fluctua între a reprezenta un profit şi a deveni un pericol“. Poate este încă departe momentul în care un om va ajunge să pronunţe aceste cuvinte în viitor, sau poate că niciodată nu se va ajunge să se spună cu adevărat.

Dar oamenii care exterminau pe cei tot mai perfecţi Nexus-6 în romanul science fiction “Visează androizii oi electrice?” (Philip K. Dick, 1969) aproape sigur exprimau aceeaşi teamă atavică faţă de posibilitatea ca servitorii să ajungă într-o zi să se revolte împotriva stăpânilor.

Un raport realizat de către World Economic Forum, “The Future of Jobs and Skills”, prezice avansul de neoprit al roboticii în multe sectoare ale economiei şi estimează că până la 7,1 milioane de locuri de muncă vor fi înlocuite de roboţi în cele mai avansate ţări din lume.

Sursă: The Robot Report. Estimări de încasări în funcţie de vânzările mondiale din anul 2014.

Cererea mondială de roboţi va creşte foarte mult în servicii.

Şi nici clienţii nu vor arăta o mare reticenţă de a fi serviţi de roboţi: roboţi-portari la hoteluri, roboţi în punctele de informare, roboţi-room service, help-desks, robots la check-in în aeroporturi, roboţi la check-in în hoteluri, rezervări-robot prin telefon, ospătari-robot, barmani-robot, serviciu clienţi robotizat pe croaziere şi roboţi-stewardeze în avioane. Peste 70% dintre clienţi ar acepta să fie serviţi de roboţi potrivit unui sondaj realizat de Travelzoo în rândul a 6.200 de persoane din nouă ţări.

“Angajaţii vor avea nevoie de talent şi formare pentru a se menţine pe piaţa muncii. A te aşeza în spatele unui birou pentru a zice “Bună ziua” şi “Poftiţi cheia pentru camera dvs.” nu va fi suficient…”

Roland Schenke, consultant, ITB 2016

A patra revoluţie industrială

Două treimi din aceste locuri de muncă robotizate se vor concentra pe muncă de birou de rutină.

Dar este de aşteptat, de asemenea, ca servitorii de metal să disloce muncitori umani, sau să îi ajute, în domenii precum sănătatea, transportul, logistica şi ospitalitatea

“Astăzi suntem la începutul celei de a Patra Revoluţie Industrială. Noi evoluţii în domenii deconectate anterior, cum ar fi inteligenţa artificială şi învăţarea de la maşini, robotică, nanotehnologia , imprimarea 3D, genetică şi biotehnologia se retroalimentează”, potrivit raportului menţionat anterior.

 

Inteligenţa artificială pe mai multe dispozitive

De fapt, vedem deja modul în care IA exploatează big data pentru a prezice comportamentele noastre, a găsi călătorii, a ne sugera produse şi servicii bazate pe preferinţele noastre şi modele de consum, etc., indiferent dacă suntem la calculator, privind smartphone-ul sau utilizând orice alt dispozitiv mobil conectat la Internet.

Şi robotică şi IA aplicate la turism aduc o revoluţie care ar fi absurd să se reducă la o maşină în formă demiumană, fie din plastic sau din aluminiu, care ne va pune întrebări cu o voce de copil atunci când intrăm ntr-un hotel, un aeroport sau centru de convenţii. Aceasta va fi doar o mică parte.

Mai degrabă, robotii vor fi zeci de dispozitive muncind pentru noi, în mod invizibil, fără odihnă, pentru a ne face viaţa mai uşoara. Unii o vor numi inteligenţă artificială. Altii vor vorbi despre asistenţi digitali sau internetul lucrurilor.

Dar, în ce măsură companiile vor permite roboţilor să ia decizii în mod autonom? În ce situaţii se va prefera să se investească într-un sistem de inteligenţă artificială, mai degrabă decât în angajaţi umani?

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply