Shadow

Redeschiderea granițelor Europei a generat o creștere a cererii de bilete de avion

Comunicat de presă

Vești bune pentru românii care au planuri de călătorie vara aceasta! În contextul în care tot mai mulți români sunt imunizați cu cele două doze ale vaccinului împotriva SARS CoV 2 și tot mai multe țări europene confirmă relaxarea măsurilor și redeschiderea granițelor de la jumătatea lunii mai,  interesul pentru deplasările cu avionul și călătoriile europene crește vizibil. O confirmă și ultimul studiu intern Vola.ro, potrivit căruia, pentru perioada 26 aprilie – 12 mai, a crescut exponențial cererea către destinațiile estivale europene cum ar fi Grecia, Italia, Spania, Germania, Franța și Marea Britanie. Prețurile medii încep de la 66 de euro pentru un zbor dus-întors, la un nivel similar cu perioada post-pandemie.

Bilete de avion: Redeschiderea granițelor Europei a generat o... | PROFIT.ro

Grecia, Italia și Spania, primele destinații în care românii își doresc să călătorească

Ca urmare a accelerării procesului de vaccinare desfășurat la nivel global, dar și a încheierii mai multor acorduri între statele europene, tot mai mulți români plănuiesc să reia călătoriile cu avionul în următoarele săptămâni, fie pentru a merge în vacanțe, fie pentru a reveni la lucru sau pentru a-și vizita familiile din alte țări. Conform Vola.ro, în topul celor mai căutate rute sunt zboruile spre și dinspre Italia, Spania, Grecia, dar și Marea Britanie.

66 euro plătesc în medie românii pe un zbor rezervat pentru următoarele 2 luni

Cel mai ieftin bilet de avion cumpărat pe Vola.ro în această perioadă a fost numai 7.49 euro, zborul fiind operat de pe ruta Londra Luton – Bacău, cu plecare în data de 24 mai.

Românii care doresc să călătorească în Grecia în această vară își pot rezerva zboruri spre Santorini, Mykonos, Salonic sau Zakynthos pentru prețuri ce pornesc de la 64 euro / zbor dus-întors. Pentru Roma prețurile pentru aceasta vară încep de la 54 euro și pentru insulele Spaniei, cum ar fi Palma de Mallorca, prețurile încep de la 50 euro / zbor de persoană.

Dacă un trend semnificativ în pandemie a fost achiziționarea de bilete doar dus, fie pentru returul în România al celor care nu au dorit să rămână în afara țării în timpul pandemiei, fie pentru deplasarea la locul de muncă din străinătate, acum se vede o creștere semnificativă a zborurilor dus-întors, majoritatea fiind zboruri în scop turistic. Astfel, din numărul total al rezervărilor, 62% reprezintă bilete doar dus, în timp ce 38% sunt bilete dus-întors iar durata medie a șederii la destinație este de zece zile.

Zborurile interne câștigă teren pe timpul verii

Pentru perioada anunțată, 26 aprilie – 12 mai, Vola.ro a vândut 4000 de bilete pe rutele interne, cele mai căutate fiind București – Cluj-Napoca, Cluj-Napoca – București, Timișoara – București, București – Timișoara și București – Oradea. De altfel, 11.57% din numărul total al biletelor vândute de Vola.ro reprezintă zboruri interne.

În ce perioadă călătoresc cei mai mulți români

În pragul pregătirilor pentru eliberarea pașaportului Covid-19, propus de Uniunea Europeană încă de acum câteva luni, tot mai multe state confirmă relaxarea restricțiilor începând cu a doua jumătate a lunii mai și dau undă verde la rezervarea biletelor de avion.

Premierul Italiei, Mario Draghi, a promis că va introduce un certificat verde național, care le va permite călătorilor vaccinați accesul fără restricții încă din mai. Grecia, Italia, Croația, Cipru și alte țări europene primesc turiștii din UE (dacă sunt vaccinați sau prezintă un test PCR negativ), în timp ce Spania, Marea Britanie, Olanda lucrează la ridicarea restricțiilor pentru călătorii vaccinați cu schema completă. La rândul său, Franța a anunțat deschiderea granițelor din 9 iunie, condiția de intrare fiind certificatul de vaccinare sau testul PCR negativ. Astfel de anunțuri vor mai urma în apropierea sezonului estival în Europa.

Veștile bune au generat și o creștere rapidă a numărului de bilete de avion vândute, creșteri de până la 80% de la o săptămână la alta. Peste 66% dintre biletele vândute în această perioadă au plecare în luna mai, iar pentru lunile de vară (iunie-iulie-august) au deja peste 3000 de bilete rezervate, urmând ca cifrele să crească în perioada următoare, pe măsură ce restricțiile se vor ridica în Europa. Cei mai mulți pasageri zboară acum singuri (68,8%), în timp ce restul rezervărilor sunt acoperite de grupuri formate din două sau mai multe persoane. Iar dacă înainte de pandemie, biletele de avion erau achiziționate și cu trei luni înainte, acum rezervările se fac, în medie, cu aproximativ 23 de zile înaintea deplasării, potrivit celui mai recent raport Vola.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.