OMT: ne confruntăm cu o ameninţare globală

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) şi-a exprimat condoleanţele pentru familiile şi vitimele atacurilor multiple din Paris şi şi-a exprimat solidaritatea deplină cu guvernul Franţei.

“Ne confruntăm cu o ameninţare globală şi acesta nu este un atac împotriva Franţei ci împotriva noastră a tuturor”, a afirmat secretarul general al organizaţiei, Taleb Rifai.

După atentat, guvernul francez a declarat starea de urgenţă şi a crescut controlul la frontieră.

Trebuie amintit faptul că, la data de 11 noiembrie, autorităţile franceze deciseseră deja să suspende acordul Schengen timp de o lună, din 13 noiembrie până pe 13 decembrie, pentru a creşte controlul sosirilor în ţară în perpectiva conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice, care va avea loc la Paris între 30 noiembrie şi 1 decembrie.

Agenţiile europene de securitate avertizaseră deja de ceva timp ca un important număr de străini (din Tunisia, Egipt, Franţa, Spania …) au luptat în Siria şi Irak, în rândurile Statului Islamic.

Steagul grupului terorist Statul Islamic.

Steagul grupului terorist Statul Islamic.

Şi mulţi dintre aceşti terorişti, care s-au întors în ţările lor de origine, s-ar putea pregăti pentru noi atentate în capitalele occidentale, aşa cum au adăugat aceşti experţi.

În atentatele din Paris, şapte terorişti s-au aruncat în aer, aşa cum au informat autorităţile.

Potrivit unui sondaj realizat de World Travel Market şi care a fost publicat săptămâna trecută, industria turismului la nivel mondial menţine un optimism prudent înainte de sezonul 2016, dar teama de atacuri teroriste pune în umbră perspectivele.

 

Sursă: hosteltur.com

 

Leave a Reply