Shadow

Mai multe tranzacții hoteliere atunci când piața se va adapta la noua normalitate

John Kearney, directorul Hotelient, prezice o nouă normalitate, cu un grad de ocupare de 30%, coincidând astfel cu Marriott, care stabilește același procent din media globală și consideră că cei mai rău a trecut, după cum a publicat evisionturism, ceea ce „pentru majoritatea hotelurilor este, de asemenea, punctul de echilibru”. Dar Kearney avertizează că „impactul real al acestei crize nu s-a simțit încă, fiind mascat de șomajul tehnic„. De fapt, prevede reduceri ale personalului de între 30% și 40% în majoritatea unităților de cazare și a lanțurilor hoteliere, și o creștere a tranzacțiilor hoteliere. Ceea ce este clar este că „efectele acestei crize vor dura câțiva ani” și că piața hotelieră în următorii cinci ani „nu va arăta deloc ca azi”. 

Și, după cum a subliniat Kearney, „vara aceasta a fost fără îndoială cea mai traumatică perioadă pentru hotelieri din ultimele timpuri. Panorama care acum îi așteaptă este cea a închiderilor masive atât temporare cât permanente ale unităților de cazare. Multe hoteluri vor intra în faliment ca o modalitate de a-și proteja activele”, pe lângă înmulțirea „fuziunii lanțurilor care încearcă să-și reducă structura costurilor, dincolo de reducerea planificată a personalului”.

Are loc deja, potrivit lui Kearney, „o creștere constantă a proprietarilor de hoteluri care decid să-și pună activele în vânzare, deși cu lipsă de realisim în evaluarea lor”.

Nu toți hotelierii și-au făcut corect temele, întrucât în opinia lui „proprietarii și hotelierii ar fi trebuit să fie mai radicali în reorganizarea unităților lor pentru a avea o șansă de supraviețuire. Primul lucru era încercarea de a face hotelul profitabil cu un nivel scăzut de ocupare sau să ia în considerare închiderea până când piața va începe să se recupereze. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost aplicat de toți”.

„În perioade de instabilitate a pieței, este întotdeauna mai bine să planifici ceea ce este mai rău și să speri la cei mai bun. Era complet previzibil că vara aceasta va fi groaznică din punct de vedere al gradului de ocupare. Este minunat să ai speranță, dar aceasta nu te ține la suprafață”, spune John Kearney. 

 

Și acum ce?

Acum, mulți, după cum recunoaste directorul Hotelient, „consideră închiderea până anul viitor cea mai bună opțiune. Lanțurile care își închirează hotelurile vor trebui, de asemenea, să ia decizii dificile și este foarte probabil ca brandurile cunoscute să dispară sau să fie absorbite de grupuri internaționale mai mari„.

El solicită, de asemenea, că „asociațiile în loc să pună în aplicare etichete adezive non-COVID sau COVID free, care nu au fost eficiente pentru a crește cererea, ar trebui să lupte la unison pentru a cere ajutoare și sprijin de la guvernele regionale și naționale pentru stimularea cererii interne. De asemenea, acestea ar trebui să sprijine acordarea de reduceri de taxe hotelierilor și alte măsuri care să le ofere toate șansele de supraviețuire”.

În ultimele luni, așa cum a detaliat el „observăm o creștere constantă de proprietari de hoteluri care decid să își pună activele în vânzare. Mulți dintre ei aveau proprietăți din datorii și deficit chiar înainte de izbucnirea crizei. În evaluarea acestor active există încă o lipsă de realism, majoritatea solictând între de două și de cinci ori valoarea reală actuală bazată pe performanța financiară anterioară coronavirusului. Acest lucru se va schimba pe măsură ce presiunea crește”.

În aceste operațiuni va juca, de asemenea, un rol decisiv „tehnologia pentru reducerea personalului și creșterea profitabilității în viitor”, pe care unitatea de cazare în cauză a adoptat-o, la executarea „oricărei achiziții sau investiții majoritare. Cu toate acestea, pentru multe hoteluri care încearcă să supraviețuiască acum, aceasta nu este o opțiune practică pe termen scurt sau mediu, deși unele dintre lanțurile mai mari vor accelera această tranziție începută acum câțiva ani”.

 

Perspective pozitive pentru sfârșitul anului 2021

Nu este de mirare că hotelierii, după cum a subliniat el, „deși uneori sunt prea reactivi, sunt precum cameleonii. Capacitatea noastră de a ne schimba pentru a evolua în funcție de nevoile și cerințele oaspeților este singurul atribut care ne va garanta supraviețuirea și creșterea odată ce coronavirusul va dispărea până la sfârșitul anului 2021″.

Între timp el recomandă antreprenorilor și operatorilor „să se concentreze pe optimizarea proceselor lor de afaceri, formarea angajaților cu fațete multiple și crearea unui plan de automatizare a serviciilor pentru oaspeți cu tehnologie„.

Informația este disponibilă este pe site-ul Hotelient.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.