Shadow

Minor vrea să deschidă 100 de hoteluri în China în cinci ani

Gigantul hotelier Minor Hotels, principalul acționar al NH Hotel Group, plănuiește să deschidă și să opereze o sută de hoteluri în China în următorii cinci ani, ca parte a eforturilor sale de diversificare a creșterii, potrivit președintelului grupului William Heinecke, într-un interviu pentru Nikkei Asia. „Avem un joint venture foarte nou în China cu Funyard Hotels & Resorts, care sperăm să ne aducă aproape 100 de hoteluri în următorii cinci ani în țară”, a explicat el. 

În iulie anul trecut, Minor și compania chineză Funyard Hotels & Resorts au încheiat un acord comun de management hotelier care va supraveghea dezvoltarea afacerii, operațiunile hoteliere, precum și funcțiile de vânzări și marketing a șapte branduri Minor Hotels din China.

Obiectivul acordului este dezvoltarea și operarea în comun a proiectelor hoteliere de ultimă generație, astfel încât Minor va intra în gigantul asiatic cu patru branduri, inclusiv nhow și NH Collection. Anunțul a urmat semnării, în ianuarie, a unui Memorandum de Înțelegere între cele două grupuri, care a intrat oficial în vigoare pe 29 ianuarie.

Lanțul hotelier se așteaptă să adauge 13.000 de camere în țară în 2021 și 2025, dintre care va opera 80%. „Vom continua să căutăm oportunități de extindere prin modelul asset light”, a explicat președintele. 

Heinecke amintește că, compania hotelieră s-a confruntat cu multe crize în ultimii 50 de ani, deși cea declanșată de pandemia de COVID-19 „este una dintre cele mai grave pe care le-am experimentat”. Grupul thailandez a raportat o pierdere netă în 2020 de 21,4 miliarde baht (574 milioane de euro), în timp ce pentru primele nouă luni din 2021, pierderea netă a fost de 11,6 miliarde baht (311 milioane de euro).

Hotelul Avani Riverside din Bangkok (în imagine), orașul sediu al Grupului.

Impactul dur al pandemiei asupra conturilor grupului l-a determinat să oprească proiecte mari de investiții „pentru a rezerva numerar și a reduce cheltuielile de capital „, potrivit președintelui său.

Dșsi a lăudat eforturile puternice de vaccinare a guvernului thailandez, Heinecke s-a opus ferm deciziei sale de a suspenda programul de intrare fără carantină a călătorilor vaccinați de la sfârșitul lunii decembrie, după apariția omicronului, deși a rămas plin de speranță pentru acest an, de îndată ce acesta va fi reluat. „Suntem optimiști că putem fi profitabili până în 2022”, a spus el.

Minor operează aproximativ 530 de hoteluri, aproximativ 76.000 de camere, în 56 de țări. Mai exact, hotelurile aflate în administrare s-au triplat când Minor a achiziționat NH Hotels din Spania pentru 2,3 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari) în 2018. Minor Hotels este prezent și în România cu brandurile NH Hotels, Oaks și Tivoli.

 

Sursă: hosteltur.com și minorhotels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.