Marea Britanie nu va percepe copiilor taxa pentru pasager

George Osborne, cancelarul Marii Britanii (funcţie echivalentă cu cea a ministrului de finanţe) a cedat presiunii şi va elimina taxa pentru pasagerii transportului aerian (APD) pentru copiii sub 12 ani.

Măsura va fi aplicată zborurilor la clasa economic din mai 2015 şi, în anul următor, va fi extinsă la toţi minorii sub 16 ani.

În timpul anunţului făcut în cadrul aşa-numitei Declaraţie a Toamnei, Osborne a spus că obiectivul era “reducerea costului biletelor de avion pentru familii”.

Marea Britanie nu va percepe copiilor taxa pentru pasager

Marea Britanie nu va percepe copiilor taxa pentru pasager

El a spus că dincolo de cererile formulate de deputaţi, care au sugerat ca taxa să fie eliminată doar pentru minorii sub 12 ani, el a extins-o la toţi minorii sub 16 ani din 2016.

Deja în buget s-a stabilit introducerea din aprilie eliminarea celor două niveluri C şi D, cele mai mari ale impozitului aplicat transportului aerian APD, cu o felxibilizare pentru zborurile de distanţă lungă spre cele mai îndepărtate puncte.

Osborne a asigurat, de asemenea, că liniile aeriene vor fi obligate să reflecte taxele pentru combustibil separat de tarife, pentru a se asigura că recenta scădere a preţurilor la petrol sunt transmise pasagerilor.

 

Primele reacţii

Sectorul, inclusiv companiile aeriene, agenţiile de turism şi turoperatorii, au aplaudat măsura, deşi ei consideră că ar trebui să meargă mai departe, afirmând că această taxă continuă să fie cea mai mare din industrie. Cu toate acestea, diverşii reprezentanţi au fost de acord că acesta este un pas extrem de pozitiv pentru familiile din Marea Britanie şi care vor aduce economii mari atunci când vor călătorii vara viitoare”.

Conform estimărilor preliminare, după anunţul făcut de Osborne, eliminarea taxei pentru copii va duce la o scădere de între 5% şi 7% a preţului biletelor de avion pentru o familie tipică de patru persoane în zborurile de distanţă lungă. Ei cred că această măsura va încuraja cererea pentru destinaţiile de distanţa lungă.

La rândul său, Carolyn McCall, CEO-ul easyJet, referindu-se la impactul tarifelor ale companiei, a afirmat că “este într-adevăr o ştire bunş pentru familii, deoarece va furniza o economie de 13 lire sterline (16,5€) pe copil în zborurile noastre spre destinaţii din Marea Britanie şi Europa, şi 69 de lire sterline (87,4€) în zborurile noastre în zborurile noastre de distanţă medie, ca Egipt şi Tel Aviv“.

Ea a subliniat, de asemenea, că easyJet va sprijini “orice măsură care va face călătoria mai uşoară şi mai accesibilă pentru pasagerii noştri şi sperăm ca acesta să fie primul pas spre eliminarea totală a APD“.

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply