KLM a organizat pentru prima dată o degustare de vinuri la o altitudine de 10.000 metri

Pasagerii zborului KL605 care au călătorit Duminică, 19 Iulie, pe ruta Amsterdam – San Francisco la clasa World Business, au putut participa la o degustare de vinuri inedită, realizată la o altitudine de 10.000 metri. Degustarea a fost organizată sub îndrumarea oenologului Therese Boer și a inclus testarea a trei vinuri albe și trei vinuri roșii. Primele două clasate vor fi servite la bordul aeronavelor KLM începând cu această toamnă.

KLM a organizat pentru prima dată o degustare de vinuri la o altitudine de 10.000 metri

Este prima degustare din istoria KLM pe o rută intercontinentală. Pasagerii aflați la World Business Class au degustat legați la ochi șase tipuri de vin, înainte de decolare și după, pentru a stabili dacă există o diferență între gustul vinului la sol și în aer. Într-adevăr, gustul și mirosul se diminuează cu 20% în aer, din cauza presiunii scăzute și umidității. Din acest motiv, mesele servite la bordul KLM sunt mai condimentate și vinurile selectate cu grijă. Vinurile cu un conținut ridicat de tanin au un gust mai neplăcut la altitudine mare și, prin urmare, nu figurează în selecția de vinuri KLM.

Dintre cele șase tipuri de vin, primele două cele mai apreciate au fost alese pentru a fi servite la bordul KLM din toamnă. Este vorba despre vinurile The Holy Snail Sauvignon Blanc 2014 (Franța) și Casa Silva Cool Coast Pinot Noir 2013 (Chile).

Mai multe informații sunt disponibile aici: https://blog.klm.com/wine-tasting-at-10-km-altitude/.

Leave a Reply