Shadow

Este litoralul românesc atât de scump?

Scumpirile anunțate pentru acest sezon estival, după doi ani de pandemie și declanșarea unui război în Ucraina, un conflict care a afectat drastic economia mondială, nu i-au descurajat pe români să meargă în vacanță, chiar dacă toate aceste schimbări i-au obligat să fie mai atenți la alegerile pe care le fac. Și, bineînțeles, mult mai chibzuiți.

Așa cum era de așteptat, litoralul românesc este în continuare cea mai căutată destinație de vară din România, iar Eforie Nord, Mamaia, Eforie Sud și Costinești sunt în topul preferințelor turiștilor, potrivit datelor emise de platforma hotelieră online Travelminit. Și pentru că urmează august, luna care, în mod tradițional, este cea mai aglomerată din tot sezonul estival, a venit momentul să investigăm dacă litoralul românesc este, de fapt, atât de scump, dar și care sunt tendințele din această vară.

Litoralul romanesc se ieftineste dupa minivacanta de Sf. Maria

Este litoralul românesc atât de scump pe cât se spune?

Este prima vară lipsită de restricții după cei doi ani în care călătoriile au suferit condiționări și interdicții, așa că hotelierii și operatorii din industria turismului încearcă să atragă românii către destinațiile din țară și gândesc pachete pentru toate buzunarele. Potrivit Travelminit.ro, în ceea ce privește tarifele la cazare la mare, prețul pentru o cameră dublă/noapte este, în medie, de 284 de lei.

Bineînțeles, prețurile diferă în funcție de destinația aleasă (cazările de pe litoral sunt, în momentul de față, cele mai căutate, iar prețurile cresc în funcție de cerere), de unitatea de cazare și facilitățile oferite, dar și de mulți alți factori. Din fericire, încărcarea cardurilor de vacanță cu suma de 1.450 de lei începând cu luna mai, o măsură anunțată de Guvernul României încă de la finalul anului trecut, a contribuit la creșterea numărului de sejururi de vară. De altfel, acordarea acestor stimulente financiare, care mai reduc din costul total al unei vacanțe, a convins mai mulți turiști să exploreze România, o decizie care va avea un impact pozitiv pe termen lung.

Dacă în ceea ce privește cazările, scumpirile nu sunt foarte mari, tarifele pentru mâncare și diferite servicii se simt în buzunarul turistului. De exemplu, pentru o porție de cartofi prăjiți, turiștii vor plăti aproximativ 8-10 lei, în timp ce o porție de hamsii este aproximativ 25 de lei. În general, scumpirile la mâncare au crescut cu aproximativ 10-15%, dar încă sunt opțiuni accesibile pe tot litoralul, în special la autoserviri.

Cât despre accesul la plajă și prețurile șezlongurilor, discuția este una complexă. Prețurile pornesc de la 25 de lei/șezlong/zi în stațiunile din sudul litoralului și în Constanța și pot ajunge până la 50-100 de lei/șezlong/zi în Mamaia. De asemenea, trebuie menționat și faptul că turiștii trebuie să aloce un buget considerabil pentru locurile de parcare, în caz că vin cu mașina, având în vedere că nu toate hotelurile, vilele și pensiunile pun la dispoziție această facilitate.

Turiștii migrează către sudul litoralului, mult mai accesibil din punctul de vedere al costurilor

În ciuda scumpirilor, turiștii nu renunță la concediile lor de vară și caută în continuare promoții pentru escapadele lor. În plus, oferta este variată: dacă nordul litoralului (Mamaia) este cunoscut pentru diversitatea opțiunilor de distracție (cluburi, terase) și prețuri mai mari, sudul litoralului este dedicat mai degrabă familiilor și turiștilor care caută liniște și tarife accesibile.

Eforie Nord și Eforie Sud, Costinești, Neptun și Olimp sunt cele mai căutate destinații de către aceștia, mai ales că aici există numeroase unități de cazare care acceptă plata cu vouchere de vacanță, plajele sunt mari, iar restaurantele și autoservirile sunt pentru toate gusturile.

De asemenea, stațiunile din sud sunt alese pentru sejururi mai lungi, de o săptămână, în timp ce nordul litoralului este cel mai aglomerat în zilele de weekend, când turiștii vin aici pentru o distracție de câteva zile.

Prin urmare, cei care vor să nu cheltuie foarte mult pe vacanță, dar își doresc, în același timp, să se bucure de câteva zile de relaxare la malul mării trebuie să știe că au variante pentru toate bugetele. Alegerea unei cazări în sudul litoralului, achiziția unor pachete cu vouchere de vacanță, transportul cu trenul în detrimentul autoturismului personal și mesele servite la autoservire sunt doar câteva opțiuni pentru cei care vor să economisească, dar și să profite de vacanța de vară.

„Deși suntem în a doua jumătate a sezonului estival, turiștii noștri trebuie să știe că încă există disponibilități la unitățile de cazare de pe litoral, inclusiv unități care acceptă plata cu vouchere de vacanță. De asemenea, Travelminit.ro continuă campania de vară și le oferă celor care își rezervă vacanța pe platformă șansa de a câștiga 10.000 de lei la final de sezon estival, plus numeroase premii valoroase oferite comunității pe tot parcursul verii”, spune Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.