Deputaţii europeni refuză registrul de date ale pasagerilor

Înca persistă rezervele grupurilor Stânga Unită, Verzii şi ALDE (liberalii europeni) la crearea unui registru european de date ale pasagerilor de transport aerian (PNR), în pofida schimbărilor incluse în propunerea prezentată de europarlamentarul reformist britanic Timothy Kirkhope comisiei de Libertăţi Civile pentru a ajunge la o pozitţe a Parlamentului European (PE).

Passenger Name Recorder (PNR), Registrul cu Numele Pasagerului, colecteză informaţii cu privire la rezervări făcute şi care se află în sistemele companiilor aeriene. Conţine toate datele personale şi datele de contact ale fiecărui pasager şi include modalitatea de plată, itinerarii, etc., şi acumulează informaţii incluse în diversele rezervări pe care le vor face mai târziu plecând de la biletul de avion, cum ar fi hotelul său închirierile de maşini, printre altele. Registrul există până la data ultimului element pe care îl conţine.

În luna decembrie, şefii de Stat şi de Guvern ai Uniunii Europene au cerut preşedintelui Parlamentului european, Martin Schulz, ca instituţia să reconsidere respingerea sa faţa de crearea unui registru european de date ale pasagerilor de transport aerian, similar celui care există deja în alte ţări, cum ar fi Statele Unite, Canada şi Australia. Din punct de vedere politic, tema era blocată de rezervele deputaţilor socialişti, liberali şi verzi şi, pentru partea oficiala, exista o consultare în curs in materie la Curtea Europeană de justiţie. (A se vedea: Registrul de date ale pasagerilor confruntă Executivul şi Parlamentul UE).

Deputaţii europeni refuză registrul de date ale pasagerilor

Deputaţii europeni refuză registrul de date ale pasagerilor

 

Necesitatea de a controla jihadiştii, care după o luptă în Siria şi Irak doresc să se întoarcă în UE sau recentele atacuri din Canada şi Australia, au fost unele dintre exemplele invocate de lideri pentru a-l învinge pe Schulz. Cu toate acestea, Registrul de Pasageri a fost pus pe masa discuţiilor după atacul terorist de la Paris împotriva redacţiei săptămânalui de umor Charlie Hebdo, în care au fost ucise 12 persoane şi 10 rănite.

Având în vedere situaţia de fapt, acum câteva zile Parlamentul European a acceptat să dezbată în sesiunea de joi 12 februarie registrul de pasageri pentru aprobarea sa, plecând de la amendamentele care ar fi incluse. “Trebuie să găsim un punct de echilibru între protecţia libertăţilor individuale şi lupta împotriva terorismului”, a spus Shulz la o conferinţă de presă la Bruxelles, după întâlnirea cu şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene.

 

Amendamentele

Printre noutăţile prezentate de deputatul european britanice Kirkhope, iasă în evidenţă includerea în registrul zborurilor intra-europene “pentru că aceste rute cu mai puţin control sunt adesea folosite de terorişti” şi că informaţiile “senisbile” ale pasagerilor va fi ştearsă definitiv în 30 de zile. De asemenea, propune ca registrul european acoperă 100%, comparativ cu obiectivul Comisiei de a acoperi toate zborurile internaţionale şi într-un termen decalat.

Accesul la datele PNR-ului va continua să fie permis timp de cinci ani în cazuri de terorism, dar va fi limitat la patru ani pentru infracţiuni grave. În plus, este de aşteptat ca fiecare stat membru să aibă un supraveghetor pentru protecţia datelor.

Un sistem european unic de standarde şi garanţii comune va fi o soluţie mai bună decât diferitele înregistrări împrăştiate în Europa, ceea ce chiar nu ar oferi nicio garanţie”, a avertizat Kirkhope în timpul unei conferinţe de presă după prezentarea propunerii sale comisiei parlamentare europeană.

Europarlamentarul şi-a exprimat încrederea ca va fi suficient să obţina sprijinul majorităţii, în ciuda rezervelor exprimate în timpul dezbaterii de deputaţii europeni Liberali (ALDE), Verzii şi Stânga Unită.

Parlamentarul britanic, fost ministru de Interne a insistat că “blocarea acestui instrument nu va impiedica statele membre să creeze propiile registre şi să facă schimb de informaţii în mod biltaeral cu terţe ţări“, ceva care, în opinia sa, “nu va oferi garanţiile prevăzute de legislaţia europeană”. În plus, vor exista, de asemenea, “lacune” de care vor profita teroriştii, a asigurat el.

 

Obiecţii la text

Reticenţii aprobării sale, pune la îndoială faptul că popunerea revizuită urmăreşte să colecteze date ale zborurilor nu doar dinspre sau către UE, ci şi de pe rutele intra-comunitare; precum şi faptul că reţinerea datelor poate fi extinsă la cinci ani.

“Nu văd nicio diferenţă între această propunere şi cea precedentă pe care am respins-o deja”, a declarat europarlamentarul comunist Cornelia Ernst, care a negat sprijinul grupului său GUE/NGL, pentru noua propunere.

Atăt europarlamentarul liberalul olandez Sophie In’t Veld cât şi ecologistul german Jan Philip Albrect au respins dorinţa de a colecta datele zborurilor intracomunitare, precum şi datelor tuturor pasagerilor pentru prevenţie.

Cu toate acestea, Kirkope a reuşit să risipească respingerea textului în randul grupului socialist colectând o parte din cererile lor, cum ar fi reducerea numărului de cazuri în care autorităţile vor putea accesa baza de date personale ale pasagerilor.

Dacă social-democraţii (S&D) confirmă aprobarea textului, şi având în vedere că celelalte două grupuri, conservatorii (PPE) şi Reformiştii (ECR) vor da undă verde textului, propunere va obţine confortabil aprobarea din partea majorităţii PE.

 

Sursă: hosteltur.com

One comment

  1. […] Raportul adoptat ci 32 de voturi pentru şi 27 împotriva stabileşte schimbările promovate de Parlamentul European cu privire la propunerea iniţială de la Bruxelles, în timp ce un alt vot (36 pentru, 14 împotriva şi 8 abţineri) permite negociatorilor să înceapă polemicele negocieri, având în vedere faptul că parlamentarii europeni s-au opus până acum registrului de date ale pasagerilor. […]

Leave a Reply