Shadow

Cum a fost anul 2020 pentru Israel din punct de vedere al turismului

Comunicat de presă

Anul 2020 a înregistrat aproximativ 850 de mii de turiști pe teritoriul Țării Sfinte, o scădere de 81.3% față de anul precedent.

Tel Aviv

Deși 2020 a avut un start foarte bun, cu estimări pentru un nou record istoric de 5 milioane de turiști incoming și păstrarea trendului ascendent din ultimii ani, finalul de an a adus închiderea spațiului aerian și interzicerea călătoriilor, o premieră pentru Israel și pentru întreg mapamondul.

O industrie care avea altă dată venituri de zeci de miliarde de șecheli a raportat în 2020 aproape 200.000 de familii care și-au pierdut locul de muncă, iar unele dintre ele chiar și economiile de-o viață, toate din cauza crizei cauzate de răspândirea coronavirus.

De-alungul perioadei pandemice, Ministerul Turismului din Israel a condus o serie de inițiative creative menite să mențină pe cât posibil infrastructura turistică și să pregătească terenul pentru redeschiderea granițelor post-pandemie.

La final de an 2020 și pe fondul unei campanii alerte de vaccinare împotriva coronavirusului, Ministerul Turismului a pregătit planuri de lucru personalizate și diverse instrumente pentru a recupera turismul de incoming, într-un scenariu optimist, începând cu mijlocul anului 2021. Planurile includ norme adaptate la epoca COVID pentru zonele de promovare, infrastructură și experiențe turistice.

Pentru anul 2021 Ministerul Turismului din Israel își propune o abordare mai holistică, la nivel național. „Lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății la un plan pentru reluarea turismului, ce implică o reducere a costurilor, lucru care va aduce beneficii atât proprietarilor, cât și consumatorilor. Deși ne așteaptă multă muncă, vom găsi un echilibru între eforturile de creștere a economiei și efectele virusului și vom face loc pentru sectoarele care au fost puternic afectate.”, a declarat Ministrul Turismului din Israel, Orit Farkash-Hacohen.

Pe parcursul anului 2020, Ministerul de Turism al Israelului a făcut mai multe demersuri de reabilitare a turismului, din care amintim:

  • Marea Moartă și Eilat au fost declarate insule turistice verzi iar hotelurile din aceste zone și-au redeschis porților permițând turiștilor să reînceapă să călătoreasca, sub rezerva prezentării testului negativ de COVID-19
  • A fost implementat un plan de acordare de subvenții în valoare de peste 76 milioane de euro pentru hotelieri, ultima transă urmând a fi alocată la finalul lunii mai 2021
  • A fost aprobat un proiect de tururi ghidate gratuite ale rezervațiilor naturale, parcurilor naționale și orașelor care vor avea loc pe parcursul lunii martie a anului 2021, proiect ce vine în sprijinul ghizilor de turism
  • Promovarea Israelului peste hotare ca destinație turistică a fost sporită prin diferite mijloace media și digitale, plus activități interactive online
  • A fost dezvoltată o strategie de promovare a turismului de intrare din Emirate și Bahrain, după acordul istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite și normalizarea relațiilor cu Bahrain
  • Au fost elaborate diverse programe de asistență pentru ghizi

În 2019, Ministerul Turismului din Israel a înregistrat un maxim istoric de 4,55 milioane de turiști, și o creștere de 11% comparativ cu anul precedent, potrivit Biroului Central de Statistică din Israel. Peste 120.000 de români au călătorit în Israel în 2019, în creștere cu 13 procente față de anul anterior.

În ultimii ani, industria turismului israelian s-a bucurat de o creștere rapidă, datorită măsurilor luate de minister cu privire la promovarea destinației Israel în întreaga lume, dezvoltarea infrastructurii și colaborările cu companii aeriene internaționale și agenții de turism de top. Acest trend ascendent a fost întrerupt odată cu izbucnirea pandemiei globale de coronavirus și cu închiderea granițelor aeriene în martie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.