Consumatorii şi hotelierii împotriva fuziunii dintre Expedia şi Orbitz

Principala asociaţie de hoteluri din Statele Unite precum şi un important grup de protecţie a consumatorilor şi-au arătat opoziţia faţă de fuziunea dintre agenţiile online Expedia  şi  Orbitz, după absorţia planificată a celei de-a doua de către prima anunţată în februarie 2015.

Această fuziune a fost anunţată în februarie. Imagine Shutterstock.  #shu#

Această fuziune a fost anunţată în februarie. Imagine Shutterstock.

Concret, American Hotel & Lodging Association (AH&LA), care reprezintă atât propietarii de hoteluri cât şi lanţurile şi francizele, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la această fuziune şi a trimis o scrisoare a Departamentului de Justiţie a Statelor Unite pentru a-i cere să oprească procesul.

“Noi credem că această tranzacţie şi cea rezultată din consolidarea pieţei de turism online va avea ca rezultat consecinţe negative semnificative, în special pentru consumatori, dar şi pentru mulţi dintre membrii noştri care sunt propietari de mici afaceri şi de francize”, a asigurat directorul executiv al asociaţiei, Katherine Lugar într-un comunicat.

Directorul asigură că hotelurile platesc în prezent un comision cu 11% mai mare agenţiei Expedia decât cel plătit lui Orbitz, astfel că fuziunea va afecta mai ales propietarii mici şi independenţi care se bazează pe OTA.

La rândul său, grupul de activişti din America de Nord Consumer Watchdog a anunţat într-o scrisoare trimisă Departamentului de Justiţie din ţară că fuziunea va avea un impact puternic pentru clienţii potenţiali şi “va limita alegerea consumatorilor”.

Aşa cum detaliază reprezentantul asociaţiei John Simpson, analiştii pieţei estimează că fuziunea cu Orbitz ar putea permite agenţiei Expedia să acapareze 75% din piaţa agenţiilor de turism online în Statele Unite. Şi, împreună cu principalul său concurent, Priceline, compania mamă a agenţiei Booking, ar deţine 95% din piaţă.

Cu toate acestea, potrivit analiştilor achiziţia agenţiei Orbitz de către Expedia nu este cel mai important pas ci o manevră. Aşa cum am informat în ştirea Expedia va cumpăra Orbitz cu 1.200 mil. €, agenţia mare online a anunţat tranzacţia de cumpărare în ianuarie 2015, după ce în ianuarie 2015 Expedia a cumpărat OTA americană Travelocity cu 250 mil. € şi după ce la sfârşitul anului 2014, Expedia a finalizat achiziţonarea grupului australian Wotif Group, care include mai multe branduri care operează în Asia-Pacific, ca Wotif.com, lastminute.com.au, trave.com.au, Asia Web Direct, LateStays.com, GoDo.com.au şi Arnold Travel Technology.

 

Sursă: hosteltur.com

 

Leave a Reply