Cel mai mare grup de turism din lume s-a lansat ieri pe Bursă

Acţionarii TUI AG şi TUI Travel au aprobat în această toamnă o fuziune între cele două companii care va crea cel mai mare grup de turism din lume, cu o cifră de afaceri comună de 17.000 de euro. Cu şapte ani în urmă, fuziunea cu First Choice a creat o nouă companie, TUI Travel, care a oferit de atunci multe bucurii principalului său propietar. TUI Group, noua companie creată prin fuziune, a început, ieri 17 decembrie, tranzacţionarea la Bursa din Londra. 

În iunie 2014, TUI Travel şi TUI AG au anunţat că s-au început procedurile pentru fuziunea lor în următoarele luni, o mişcare cu care speră să obţină un număr important de beneficii strategice şi financiare pentru acţionarii ambelor companii.

Ei au ajuns la un început de acord cu privire la termenii-cheie ale fuziunii, dar operaţiunea a început să fie planificată acum un an şi jumătate. În ianuarie 2013, TUI Travel a recunoscut că era în discuţii pentru o posibilă fuziune cu TUI AG, grupul care deţine 56,4% din TUI Travel, cu scopul de a economisi 500 de milioane de euro.

În acel moment, opţiunea luată în considerare era ca TUI AG să facă o ofertă pentru a rămâne cu restul de 43,6% din TUI Travel, dar in cele din urmă a renunţat la ea consideran că “o tranzacţie bazată pe acţiuni” la preţul pieţei nu era de interes pentru acţionarii săi.

Acţionarii ambelor companii au aprobat operaţiunea la sfârşitul lunii octombrie.

Cu toate acestea, la mai mult de un an mai târziu, au găsit o formulă satisfăcătoare pentru toţi. Conform condiţiilor convenite de ambele părţi, acţionarii TUI Travel vor primi 0,399 acţiuni noi ale TUI AG pentru fiecare acţiune a TUI Travel pe care ei o deţin. Astfel, acţionarii TUI Travel vor avea 46% din noul grup combinat şi acţionarii TUI AG vor avea 54% din acesta.

Astfel, va fi creat un grup de afaceri care este valorat la 6.500 milioane de euro şi “va avea ca rezultat crearea companiei de turism numărul unu, în mod clar poziţionată ca un turoperator complet integrat pe verticală cu perspective de creştere pe termen lung”, aşa cum au explicat ambele părţi în septembrie.

Tranzacţia va crea sinergii semnificative prin combinarea celor două afaceri, inclusiv economii de costuri potenţiale de 45 milioane de euro pe an, adăugate la beneficiile în ceea ce priveşte impozitele. De asemenea, ei consideră că se va realiza o creştere importantă cu extinderea portofoliul de experienţe unice de vacanţă, crescând nivelurile de ocupare ale hotelurilor, de la viitoare extindere a activităţilor hoteliere ale TUI AG, precum şi activităţile de croazieră şi a managementului integrat de beneficii. Şi în afara de turoperare această companie are alte două divizii, TUI Hotels & Resorts şi TUI Cruises.

Ei asigură, de asemenea, ca va avea loc o simplificare a structurii actuale şi o accelerare de creştere rapidă a activităţii de bază, precum şi o creştere a conţinutului portofoliului şi o creştere a investiţiilor în platforme digitale.

Magnatul rus Alexei Mordashov, acţionarul principal al TUI AG, cu 25% şi-a exprimat de la bun început spijinul său pentru fuziune. Prin majorarea capitalului deţinut de TUI cu această operaţiune, atât participaţia lui Mordashov cât şi a lanţului Riu Hotels & Resorts va fi redusă. Lanţul spaniol a crescut în februarie 2014 participaţia sa în TUI AG de la 6% la 8%, după ce a achiziţionat acţiuni puse în vânzare de către magnatul norvegian John Fredkrisen. Astfel, lanţul hotelier a devenit al doilea acţionar.

CEO-ul TUI Travel, Peter Long, şi cel al TUI AG, Friedrich Joussen, vor fi amândoi CEO al grupului combinat la început, cu previziunea că Long va deveni preşedintele Consiliului de Supraveghere a TUI AG şi Joussen va deveni CEO-ul grupului unic din februarie 2016.

În 2007, TUI AG s-a unit cu First Choice creând TUI Travel, o campanie care a facturat în primele nouă luni luni ale anului fiscal ale anului 2014 un total de 8.987 milioane de lire sterline (11.286 milioane de euro).

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply