Intermediari

Ştiri şi studii cu privire la agenţii de turism, agenţii online, operatori de turism şi companii de croazieră

În ce segmente predomină încă agenții de turism?

Intermediari
La prima vedere, sectorul de călătorii online continuă pe calea creșterii, în timp ce în offline a stagnat în cazul Statelor Unite, o piață care servește de obicei ca un avans în ceea ce vom vedea în curând în Europa. Cu toate acestea, potrivit unui articol recent scris de Lorraine Sileo, analistă la PhoCusWright, deși, în general, dezvoltarea OTA-urilor și a site-urilor furnizorilor online este mai bună decât canalele tradiționale, acestea nu domină distribuția. De fapt, "offline-ul încă domnește".    La sfârșitul anului 2017, mai mult de jumătate (52%) dintre călătorii americani încă rezervau offline, prin intermediul agențiilor de turism și TCMs (travel management companies), telefonic sau personal. Deși acest procent slăbește an de an, în anumite segmente nu este doar ruta majoritară...

Companiile de croazieră investesc peste 800 de milioane de euro în tehnologie ecologică

Intermediari
Navele de croazieră au investit peste 1.000 de milioane de dolari (800 de milioane de euro) în noile tehnologii și combustibili mai curați pentru a reduce emisiile de gaze naturale, după cum a raportat Asociația Internațională a Liniilor de Croazieră (CLIA).  Potrivit asociației, industria de croaziere continuă să depună eforturi mari și să investească în tehnologii cu o politica de mediu puternică. Companiile de transport maritim sunt foarte angajate pentru sustenabilitate, deoarece, în afară de a fi o obligație, păstrarea resurselor naturale ale planetei este, de asemenea, un progres esențial pentru generațiile viitoare și pentru experiența de croazieră în sine. Navele sunt din ce în ce mai moderne și mai eficiente și sunt supuse reglementărilor internaționale privind transportul ma...

Booking.com investigată în Italia pentru TVA neplătit de peste 150 milioane de euro

Intermediari
Booking.com ar putea fi obligat să plătească cel puțin 150 de milioane de euro pentru TVA neplătit în Italia pentru cazările private care sunt rezervate pe site-ul web, publicat de Financial Times.    Autoritățile italiene investighează dacă OTA este responsabilă pentru impozitele care nu au fost plătite în perioada cuprinsă între 2013 și 2018. În acest caz, este vorba exclusiv de casele de închiriere care au fost publicate pe site de către proprietari individuali.    Booking se consideră în acest caz ca un simplu intermediar între proprietari și clienți, având în vedere faptul că aceștia efectuează în mod direct tranzacția dintre aceștia. Surse apropiate anchetei au explicat ziarului financiar britanic ca o eroare în sistemul de plată automat al impozitului provoacă ca acesta să fie a...

Amadeus lansează o nouă API cu funcții NDC

Intermediari
Amadeus a lansat o versiune "nouă și îmbunătățită" a soluției sale de servicii web: Amadeus Travel API. Această soluție cu tehnologia NDC "va oferi agențiilor de turism acces la nivel mondial la conținut și tarife noi ale companiilor aeriene ce sunt clienții noștri prin intermediul conexiunii NDC", spun surse ale companiei.    Coincidând cu lansarea la nivel mondial a soluției, unele agenții de turism vor fi primii care o vor adopta și vor avea acces la soluție și conținut prin conexiunea NDC, cum ar fi Aerticket, American Express Global Business Travel, BCD Travel, House of Travel și TUI.    Amadeus Travel API este o API care se integrează cu sistemele de agenții de turism existente și le permit să își creeze propriile aplicații de rezervare de călătorii personalizate, implementate ...

TDCS by Travelport lansează un editor de oferte pentru agenții

Intermediari
TDCS by Travelport a lansat un editor digital de șabloane care le permite agențiilor să compună proprille oferte pentru a le prezenta pe propia pagină web și să organizeze momentele în care doresc să le afișeze.    Compania de tehnologie a dezvoltat acest nou instrument "la cererea clienților pentru a le oferi mai multă autonomie atunci când vine vorba de confecționarea propriilor vitrine", asigură Endika Ormaeche, director general al TDCS by Travelport. Și afirmă că "această nouă etapă în digitizarea agențiilor de turism, pe care o planificaserăm deja, le dă o autonomie mai mare atunci când vine vorba de confecționarea propriilor vitrine, atât de conținut cât și de spațiu".    Agenții înregistrați pe site-ul web pot crea oferte pe care doresc să le prezinte pe propriile spații digit...

Prima navă de croazieră a Ritz-Carlton are deja nume

Intermediari
Ritz-Carlton Hotel Company a anunțat numele primului dintre cele trei iahturi din colecția The Ritz-Carlton Yacht Collection, compania cu care s-a lansat în segmentul de croazieră. Acesta va fi numit Azora, ceea ce înseamnă "cer albastru", un cuvânt de origine spaniolă derivat din culoarea azur (albastru intens), a explicat compania într-o declarație la nivel internațional. "Suntem încântați să dezvăluim oficial numele iahtului inaugural al Ritz-Carlton Yacht Collection", aspus Doug Prothero, CEO-ul The Ritz-Carlton Yacht Collection. "Am vrut să alegem un nume care să întruchipeze pasiunea pentru călătoriile de lux pe mare și să inspire călătorii să viseze la următoarea destinație. Azora, care evocă frumusețea cerului și a oceanului, le face pe amândoua. Pentru minte, culoarea albastră ...

Croaziere și vânzare directă: echilibru și întoarcere la origini

Intermediari
Produsul croazierelor este unul dintre cele mai complexe de pe piață, în ciuda faptului că în ultimii ani am fost martorii unei mișcări a companiilor de vânzare directă. În acest caz, și datorită complicației sale mari, vânzările directe coexistau cu o prezență foarte puternică în canalele tradiționale, chiar mai mare, iar în unele cazuri a fost un experiment care a recomandat revenirea la origini.    Croazierele sunt din ce în ce mai prezente în cifra de afaceri a agențiilor de turism pe marile piețe europene, cum ar fi Germania. Potrivit DRV, acest produs reprezintă 13% din vânzările operatorilor de turism, cu o cifră de afaceri de peste 3.400 de milioane de euro pe an. Iar cifrele firmei de consultanță ta-ts indică faptul că în 2017 vânzările de croaziere au fost fundamentale pentru a...

Relația dintre agenții și IATA, sau David vs Goliat

Intermediari
Agențiile europene au făcut încă un pas în a-și arăta disconfortul față de relațiile cu lobby-ul de transport aerian IATA, considerând că această asociație de companii aeriene abuzează de poziția sa dominantă. De fapt, Asociația Europeană a Asociațiilor Agențiilor de Turism (ECTAA) a denunțat IATA la autoritățile europene din domeniul concurenței.    Această relație dintre agenții și companiile aeriene și-a marcat punctul de dezacord acum câtiva ani, când comisioanele au dispărut. Ulterior, IATA a înăsprit condițiile și termenele limită pentru agențiile de a lichida vânzările de bilete de avion prin BSP.    Și ultimul capitol al acestei spirale de tensiune a implicat și GDS-urile. Iată că impunerea de către IATA și companiile sale aeriene a sistemului de rezervări NDC nu numai că oblig...

Royal Caribbean și ITM Group crează o companie pentru dezvoltarea de destinații

Intermediari
Într-un parteneriat 50% și 50%, companiile Royal Caribbean Cruises și ITM Group au creat Holistica Destinations, "un model incluziv pentru dezvoltarea destinațiilor", având drept scop oferirea de experiențe oaspeților și satisfacerea nevoilor comunităților locale. Partenerii au început căutarea unui CEO pentru noua companie, cu sediul în Miami.   În comunicatul de presă publicat pe site-ul său, Royal Caribbean a explicat că Holistica Destinations Ltd este o companie care, după cum sugerează numele său, "va utiliza o abordare holistică pentru a genera o creștere economică semnificativă pentru comunități și guvernele locale și va păstra și mentine resursele naturale ale zonei oferind în același timp o experiență convingătoare oaspeților.    Mauricio Hamui, CEO-ul grupului mexican ITM Gro...

Thomas Cook relansează brandul său iconic Airtours, concentrat pe pachete dinamice

Intermediari
Thomas Cook își propune să capteze cererea crescândă de pachete dinamice văzute în sectorul de intermediere, precum și cifrele OTA europene mari, și a relansat brandul Airtours, creat în anii 70, axat pe acest segment.    Această schimbare va însemna că Airtours se va concentra pe vânzarea a doar hoteluri din bed bank-ul grupului, într-o ofertă care va include 18.000 de hoteluri de vacanță și zboruri care pleacă din 26 aeroporturi din Regatul Unit, comparativ cu precedentele 18. Acestea vor fi pachete dinamice pentru zboruri de scurt și mediu curier.    Hotelurile de branduri proprii ale Thomas Cook, precum și ai partnerilor hotelieri, care erau înainte vândute ca parte a pachetelor charter ale Airtours vor fi transferate în programul de charter a lui Thomas Cook începând cu iarna 2019...
Exit mobile version