Alba Iulia – orașul din România care își lansează un blog de turism oficial

Comunicat de presă

Primăria din Alba Iulia lansează un blog oficial al orașului, un instrument util și pe înțelesul tuturor de promovare a schimbărilor în bine prin care Cealaltă Capitală a României a trecut în ultimii ani din punct de vedere turistic. Blogul www.ViziteazaAlbaIulia.ro se adresează atât turiștilor care își propun să viziteze Alba Iulia, cât și celor care nu s-au gândit până acum că Alba Iulia ar putea fi o destinație turistică, chiar și de weekend. Acesta vine în întâmpinarea nevoilor de informare ale românilor, punându-le la dispoziție peste 150 de articole despre evenimente, obiective turistice, știri din turism și despre investițiile în oraș, noi articole fiind încărcate pe blog constant. Blogul reprezintă o inițiativă a edililor primăriei, care și-au dorit să creeze un canal de comunicare în special cu tinerii și cei pasionați de mediile sociale.

Este cunoscut felul în care Alba Iulia a convins că înainte de toate trebuie să visezi, apoi să crezi în ce visezi și să muncești pentru a transforma visul în realitate. S-a vorbit mult despre reușitele noastre în atragerea fondurilor europene, apoi s-a vorbit cel puțin la fel de mult despre potențialul turistic creat, iar acum e timpul să transformăm vorbele în fapte. Și să folosim prezentul pentru viitorul acestui Cetăți. Din câte îmi dau seama, prezentul înseamnă acces direct la oameni, prin internet și tot ce derivă din el”, a declarat primarul Mircea Hava.

Ce informații sunt disponibile pe blog?

Blogul a fost realizat astfel încât să acopere informații din cele mai vaste domenii care pot fi de interes pentru cei care îl urmăresc constant, dar și pentru cei care au ajuns (pe blog) întâmplător prin intermediul Google sau a altor motoare de căutare. Astfel, sunt disponibile informații turistice, evenimente din Alba Iulia, investiții în turism, știri din turism sau informații despre Alba Iulia văzută de către turiști și personalități. Pe blog există și o rubrică „Știați că”, care își propune să promoveze istoria, oamenii și întâmplările mai puțin cunoscute ale orașului, toate articolele fiind tratate într-un mod cât mai simplu, pe înțelesul tuturor. Blogul este promovat și pe pagina de Facebook Municipiul Alba Iulia, care a ajuns la peste 11.000 de urmăritori.

Parte din planul de promovare al orașului Alba Iulia

www.ViziteazaAlbaIualia.ro face parte din planul de promovare a municipiului Alba Iulia ca destinație de turism, alături de alte inițiative curente sau viitoare, precum implementarea strategiei cuprinse în manualul de brand al orașului, înființarea asociației de turism a municipiului Alba Iulia, participarea la târguri și expoziții tematice, promovarea destinației în rândul agențiilor de turism, în revistele unor companii aeriene, în mediul online etc.

Alba Iulia are o strategie de marketing turistic bine stabilită până în anul 2024, aceasta incluzând în 2015 atât dezvoltarea blogului de turism al orașului, dar și un site de prezentare despre Alba Iulia cu informații în limba engleză, a unor ghiduri turistice în limba română și engleză în format tipărit sau online și a unor acțiuni de promovare a orașului la nivel intern și internațional prin participarea la târguri sau la conferințe interne și internaționale.

Infographic: Profilul călătorilor virtuali în Alba Iulia.

Despre Alba Iulia

Oraș al Unirii Principatelor Române și “Cealaltă Capitală a Romaniei”, Alba Iulia și-a început călătoria ca “destinație turistică” imediat după intrarea României în Uniunea Europeană. Întregul Centru Istoric al orașului a fost refăcut, cetatea orașului a fost restaurată, dar și zonele perimetrale, sau obiectivele care au devenit astăzi referențiale, precum parcul dendrologic sau pista mamut unică în România. Anual noi evenimente și spații comerciale populează această zonă. Investițiile de până acum în renovarea celei mai mari cetăți de tip vauban din România au totalizat peste 60 de milioane de euro, iar în întreg municipiul au fost peste 150 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile ce au echivalat cu 2.500 euro pe cap de locuitor al orașului, 1.500 de noi locuri de muncă create în ultimii șapte ani și o rată a șomajului de sub 4%. Mai multe informații despre Alba Iulia turistică sunt disponibile pe www.viziteazaalbaiulia.ro

Leave a Reply