Turismul în Portugalia a crescut cu 20% în doi ani

Turismul în Portugalia a crescut cu 20% în ultimii doi ani, cu mult peste media mondială şi cea a Europei de Sud, aşa cum a evidenţiat ministrul său al economiei, Antonio Pires de Lima, la Spain GTF, care a avut loc în Madrid în ajun de Fitur. De fapt, hotelurile portugheze au înregistrat o creştere de 11% a înnoptarilor în 2014 ajungând la 46 de milioane, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică portughez.

Portugalia a primit în ultimul an peste 16 milioane de turişti internaţionali, care au avut un impact de 7.000 milioane de euro de balanţă comercială pozitivă, potrivit lui Pires de Lima.

Cauzele acestei dezvoltări, potrivit ministrului, sunt trei: “efortul depus de antreprenori pentru difersificarea ofertei, efortul Administraţiei publice de a reduce pe cât posibil costurile de operare ale companiilor din industrie, şi parteneriatul public-privat în strategia de promovare, care răspunde astfel la adevăratele nevoi ale industriei turismului”.

Lisabona este a doua destinaţie, după Alentejo, cu cea mai mare creştere a înnoptărilor, cu 15%. #shu#/ Anton Ivanov.

Lisabona este a doua destinaţie, după Alentejo, cu cea mai mare creştere a înnoptărilor, cu 15%. Imagine Shutterstock/ Anton Ivanov.

 

Astfel turismul, în propiile lui cuvinte, “s-a consolidat pe primul loc ca şi sector în recuperarea economică şi crearea locurilor de muncă în Portugalia”.

– Diversificarea ofertei, promovând “principalele noastre active, cum ar fi cele mai bune plaje din lume, şi dezvoltarea de produse complementare, cum ar fi golful, pentru care Portugalia este una dintre cele mai bune destinaţii din Europa; centrele urbane cu istoria lor veche, cum ar fi destinaţiile de city breaks pe tot parcursul anului; şi în general atitudinea portughezilor, cărora le place să primească vizitatori”. Pires de Lima a dorit să sublinieze “atitudinea dinamică a antreprenorilor, cărora li se datorează în principal creşterea record a turismului în Portugalia”.

– Reducerea costurilor prin “simplificarea legislaţiei care trebuie aplicată. De exemplu, am redus cu 80% costurile divertismentului turistic, precum şi cu o treime timpul şi costurile de deschidere a unei agenţii de turism”.

– Strategia de promovare bazată pe parteneriatul public-privat, “lăsând la o parte vanitatea politicilor şi conceptele de neatins, şi pariind în schimb pe călătoriile de familiarizare şi de promovare digitală, în scopul de a promova distribuţia directă”.

– Prin urmare, a concluzionat ministrul, “reducerea costurilorliberalizarea sectorului şi munca oamenilor de afaceri portughezi şi străini au fost principalele cauze ale creşterii turismului în Portugalia”.

 

Creşterea înnoptărilor

Dovada în acest sens este creşterea de 11% a înnoptărilor înregistrate în 2014 în hotelurile din Portugalia, creştere care oscilează între creşterea de 13% în rândul rezidenţilor, la 13,8 milioane, şi de 10,2% ale nerezidenţilor.

Deşi media sejurului a scăzut cu 0,9 puncte procentuale la 2,87 nopţi pe vizitator, venitul mediu pe cameră disponibilă (RevPar) a crescut cu 9,5%.

Gradul de ocupare hotelieră a fost de 43,9% al locurilor oferite, cu 2,7 puncte mai mult decât cu un an în urmă. Pe tip de cazare, hotelurile de 5 şi 4 stele au reprezentat 32,3% şi 31,2% respectiv, în timp ce apartamentele turistice au crescut cu 16,5%.

Pe regiuni, cele care au înregistrat cea mai mare creştere a înnoptărilor au fost Alentejo (17,2%), Lisabona (15%) şi Algarve (11,2%). În cazul Insulelor Azore, acestea au înregistrat o a două lună consecutivă pe pozitiv, după creşterea de 23,1% din decembrie şi de 26% în noiembrie.

Principalele pieţe emitente, cum ar fi Franţa, Olanda şi Brazilia au înregistrat creşteri semnificative de 21,3%, 20% şi 16,8%, respectiv. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la intrările din Italia (+46,7%) şi Belgia (41,8%).

 

Sursă: hosteltur.com

 

Leave a Reply