Shadow

TUI UK prelungește anulările până în iulie

TUI UK și-a prelungit anulările călătoriilor de vacanță din Regatul Unit până în iulie, având în vedere că nu există o culoare verde la semafor pentru călătoriile internaționale în acest moment și datorită anunțului făcut de prim-ministrul Boris Johnson că Anglia nu va ridica ultimele restricții la data de 21 iunie, așa cum prevede în planul de relaxare, ci le va prelungi încă patru săptămâni, până pe 19 iulie. De fapt, TUI UK și-a mărit oferta de experiențe, excursii și activități domestice în această vară pentru britanicii care își petrec vacanța acasă. 

TUI UK nu își va relua călătoriile înainte de luna iulie, afectând astfel programarea zborurilor către Grecia, Croația, Cipru, Italia, Malta și Spania, printre altele, potrivit presei din sector, cum ar fi TTG.

Faptul că niciuna din aceste țări nu este verde la semaforul Ministerului Transportului și îndoielile serioase că vor fi pe verde după revizuirea din 24 iunie, sau din 28 iunie conform anumitor surse, au provocat această nouă întârziere în operațiunile operatorilor de turism, împreună cu întârzierea „revenirii la libertate”, așa cum guvernul guvernul Johnson numește sfârșitul restricțiilor în țară.

Călătoriile care încă nu se inițiază

La sfârșitul lunii mai, TUI UK își amânase deja călătoriile în Mexic, Republica Dominicană, Costa Rica, Turcia, Egipt, Capul Verde, Maroc, Tunisia și Bulgaria până în iunie, din cauza impunerii culorii galben și roșu, dar a continuat să opereze către anumite destinații din lista galbenă, cum ar fi Creta, Kos, Rodos, Corfu, Santa Lucia, Cuba, Antigua, Barbados și Granada.

Spera să înceapă călătoriile cu o oarecare normalitate spre Tenerife, Gran Canaria și Fuerteventura din 27 mai și spre La Palma pe 7 iunie, dar această repornire a fost trunchiată de faptul că Spania este încă pe galben.

Thailanda, una dintre destinațiile anulate de TUI UK. Photo by Lisheng Chang on Unplash.

Încă patru săptămâni de restricții

În acest moment, cu întreaga hartă turistică a destinațiilor preferate de britanici în galben sau roșu, se adaugă acum un alt motiv de incertitudine: anunțul precedat de anumite zvonuri, din partea guvernului Regatului Unit de luni, că Anglia întârzie patru săptămâni eliminarea restricțiilor încă în vigoare în țară, lucru care era programat pentru 21 iunie în foaia de parcurs de relaxare și care nu va avea loc până în 19 iulie, având în vedere avansul diferitelor variante ale virusului, în special Delta din India, care este deja responsabil de 96% din infecțiile care apar în acest moment. Această variantă este responsabilă pentru cele 38.000 de infecții care s-au produs într-o săptămână.

Până pe 19 iulie, Anglia speră să aibă două treimi din populația adultă complet imunizată cu cele două doze și că până atunci toți adulții vor fi avut posibilitatea să fie vaccinați cu prima doză.

Vacanța frustrată

Astfel plecările care au început pe 28 iunie către insula greacă Zante au fost anulate.

Toate plecările către Aruba, Croația, Cipru, Grecia, Italia, Jamaica, Malta, Spania și în programul de destinații de lac și munte au fost anulate până pe 4 iulie.

Vacanțele planificate până pe 11 iulie în Bulgaria, Capul Verde, Costa Rica, Republica Dominicană, Mexic, Mexic, Maroc, Tunisia și Turcia au fost, de asemenea, amânate

De asemenea, operatorul a anulat vacanțele, inclusiv zboruri care nu erau ale sale, către Indonezia, Maldive, Mauritius, Sri Lanka, Tanzania, Thailanda și Emiratele Arabe Unite.

TUI va contacta clienții care au făcut rezervări la toate aceste destinații pentru a le oferi opțiuni, de la mutarea vacanței la o altă dată, până la schimbarea destinației, primirea unui voucher sau rambursarea sumei.

Potrivit presei britanice din sector, TUI UK și-a mărit oferta de experiențe, excursii și activități interne pentru birtanicii care rămân acasă pe timpul vacanței. Astfel, va include bilete la studiourile Harry Potter ale Warner Bros, Westminter Abbey si London Eye, doar în Londra.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.