Tag Archive for Marea Britanie

Turiştii internaţionali au cheltuit cu 4% mai mult în 2014

Veniturile generate de turism în lume au crescut cu 4% în 2014, ajungând la 1,2 miliarde de dolari, adică, 9% din PIB-ul mondial, potrivit datelor anunţate ieri de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT). Această creştere ar fi de 3,7% “în termeni reali”, luând în considerare inflaţia şi fluctuaţia cursurilor de schimb, precizează organizaţia.

Citeşte mai departe

Recenzii online: practici înşelătoare descoperite

Cheltuielile consumatorilor britanici pe călătorii şi hoteluri după ce au citit recenzii şi recomendări pe internet cu privire la aceste produse şi servicii ajung la 14.400 milioane de lire sterline pe an (20.200 milioane de euro). Dar poti avea încredere în aceste recenii online? O anchetă realizată de autorităţile de Concurenţă în Marea Britanie ridică îndoieli serioase.

Citeşte mai departe

Londra adaugă o nouă atracţie: cel mai mare tobogan din lume

Noua atracţie pentru turism: cel mai înalt şi mai lung tobogan din lume va fi deschis la Londra în primăvara anului viitor în Parcul Olimpic Regina Elisabeta. Turiştii se vor putea bucura de el la un cost de aproximativ cinci lire, aproximativ şapte euro.

Citeşte mai departe

Londra a primit 17,4 milioane de turişti străini în 2014

Londra a înregistrat un nou record de turişti internaţionali anul trecut, cu 17,4 milioane, cel mai mare număr din istoria sa şi cu 3,5% mai mult decât anul trecut, conform International Passenger Survey (IPS) realizată de Biroul său Naţional de Statistică. Importanta sa oferta culturală şi evenimentele sportive au determinat această creştere a călătorilor.

Citeşte mai departe

Cum este reglementat Airbnb în oraşele lumii cu legislaţie

Marea Britanie a aprobat recent o lege pentru a promova economia de colaborare, cu care este deja legal să închiriezi domiciliul fără a fi nevoie să ceri permisiunea sau licenţa autorităţilor, aşa cum indică surse ale Airbnb. Ea se alătură astfel altor destinaţii unde există deja această reglementare, cum ar fi Paris, Amsterdam, Hamburg, Milano şi unele oraşe din Statele Unite.

Citeşte mai departe