Sunt călătoriile short breaks sustentabile pentru oraşe?

Cea mai bună modalitate de a avansa spre un turism durabil este printr-o abordare “cât mai pragmatică posibil”, iar unele oraşe ar trebui să se gândească chiar să înceteze să se promoveze ca o destinaţie de week-end, sau short break de una sau două nopţi, explică Xavier Font, profesor de turism durabil la Universitatea din Surrey, Regatul Unit. Pentru a determina ce poate fi mai practic sau mai util, Font lucrează în activităţi de cercetare cu TUI, Lufthansa City Center, asociaţia britanică de operatori independenţi de turism sau destinaţii, cum ar fi Barcelona. Iar rezultatele acestor studii sunt surprinzătoare. 

Toată lumea vorbeşte despre turismul durabil. este acesta un concept uzat?

Idea este valabilă, dar pentru ca este un concept foarte abstract, este foarte uşor pentru companii şi destinaţii să abuzeze de el. Şi nu există nici cerere.

 

Oh, nu?

Dacă întrebi turistul “Ce este turismul durabil?” nu va şti ce să spună. Poate că ar trebui să folosim mai puţin acest cuvânt şi să-l împărţim în subiecte pe care clientul să le inţeleagă.

 

De exemplu?

Problema durabilităţii care trezeste cel mai mare interes în turistul britanic este legată de orginea alimentelor, potrivit unui sondaj realizat de TUI. Deci, începe cu asta, şi odată câştigată încrederea clientului, discută cu el despre alte lucruri.

 

Mulţi clienţi de hotel cer durabilitate, dar apoi cer ca prosoapele să le fie schimbate în fiecare zi….

Ne confruntăm cu un compartament foarte normal şi aşteptat al clienţilor. Trebuie să pornim de la premisa că, în ceea ce priveşte durabilitatea, clienţii o vor face prost. Pentru că vacanţele sunt hedoniste: oamenii vor să mănânce mult şi să bea… Şi când se intoarc acasă se vor purta din nou bine. Turistul nu va pleca în vacanţă pentru a se sacrifica.

 

Şi cum poate fi rezolvată atunci problema prosoapelor?

Tocmai am făcut probe în Insulele Canare cu TUI cu diferite mesaje. Avem 16.000 de camere/nopţi analizate, în care am testat cinci mesaje diferite. Cel care funcţionează cel mai bine etc. “Refoloseşte-mă la fel cum faci la tine acasă”. Aplici acelaşi bun simţ ca la tine acasă, unde nu foloseşti un prosop în fiecare zi. Mesajele despre planeta Pamant, miile de litri de apă epuizaţi, kilogramele de produse chimice etc., nu funcţionau sau nu erau foarte eficiente.

 

Este reducerea costurilor modalitatea de a atrage hotelierii spre durabilitate?

Hilton în Europa şi-a redus cheltuielile de funcţionare cu 11 milioane de dolari anual prin reducerea costurilor la energie şi apa. Şi cu o echipă de doar trei persoane lucrând la durabilitate!

Este clar că este nevoie să se reînnoiasca cazanele, să se îmbunătăţească izolarea pereţilor, să se schimbe maşina de aer condiţionat… Pe scurt, a avea ehipamente la zi şi cât mai avansate, deoarece costurile sunt compensate foarte mult de cheltuielile de exploatare mai mici.

Xavier Font, profesor de turism durabil la Universitatea Surrey din Marea Britanie.

Xavier Font, profesor de turism durabil la Universitatea Surrey din Marea Britanie.

Durabilitatea îngrijorează multe destinaţii spaniole care se tem de Sindromul de la Veneţia…

Unele oraşe ar trebui să înceteze să se mai promoveze ca şi destinaţii de weekend, de una şi două nopţi. Campaniile de marketing trebuie să promoveze sejururi de patru nopţi, deoarece amprenta de carbon pe noapte este redusă la jumătate. Pentru a convinge călătorul, pot fi oferite avantaje pentru a intra în monumentele principale la ore mai puţin aglomerate.  

 

Nu sunt sejururile scurte, short breaks durabile?

Dacă spui că Parisul poate fi vizitat în două zile, un turist japonez va face acest lucru în 12 ore, ceea ce va avea o amprentă mai mare de carbon pe zi, o concentrare mare de persoane în patru embleme turistice, o cheltuială mai mică, mai puţină cunoaştere a destinaţiei… Este această piaţă pe care o vrei cu adevărat?

 

Să spunem ca vreau un client mai integrat în destinaţie. Ce pot face?

Hotelurile Westin închiriază adidaşi şi haine pentru sport. Singurul lucru pe care ţi-l vând sunt şosetele, pentru cinci euro. Şi îţi oferă rute pentru a alerga, îţi explică lucrurile pe care le poţi face… Acest lucru te ajută să diversifici. Pentru un hotel, o persoană care rămâne timp de trei nopţi este mai rentabilă decât trei oaspeţi care dorm o noapte. Să lucrăm împreună ca oraş pentru a creşte numărul de înnoptări pe client.

 

Destinaţii, asociaţii şi companii au creat o multitudine de certificate, până la 120 în întreaga lume, care atestă durabilitatea turismului, nu sunt multe?

Aici întâlneşti ca fiecare certificat este diferit. Dar pentru operatorul de turism nu există decât un certificat pentru turismul durabil. Sau, spus altfel, doar ei pot comunica certificatul. Pe client nu îl poţi ameţi. Înteleg de ce operatorii de turism au creat propiul certificat, Travelife. Dacă eşti un hotel şi ai un certificat de un anumit nivel, operatorii de turism îl adaugă la catalogul lor, sub forma unei a şasea stea verde. În orice caz, aceste certificate pot fi folosite pentru a învăţa cum să faci lucrurile bine şi să reduci costurile.

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply