O grevă de Crăciun ameninţă aeroporturile Heathrow, Gatwick şi Manchester

O grevă ameninţă să provoace un haos în timpul sărbătorilor de Crăciun în zborurile programate de aeroporturile britanice Londra-Heathrow, Londra Gatwick şi Manchester. 

Personalul de la sol, concret, personalul serviciilor de handling al companiei din Dubai Dnata, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii la sol combinate din lume, a votat pentru a efectua două zile de grevă începând cu 23 decembrie, pentru a protesta faţă de un dezacord salarial cu compania.

Sindicatul Unite a cerut companiei Dnata să înceapă tratative la ACAS, organizaţia britanică dedicată prevenirii şi soluţionării conflictelor de muncă, cu scopul de a soluţiona diferenţele cu privire a ceea ce numeşte “o ofertă salarială de divizare”.

O grevă de Crăciun ameninţă aeroporturile Heathrow, Gatwick şi Manchester

Organizaţia consideră că o ofertă salarială în care supraveghetorii obţin o creştere de 4,5%, dublu faţă de 2,25% de restul personalului, crează o diviziune între muncitorii care “au” şi cei care “nu au”.

Mai mult de 460 de angajaţi, bazate în principal în Aeroportul Heathrow, vor merge la grevă “în cazul în care compania continuă să refuze negocierea”.

Principalele companii aeriene care vor fi afectate sunt Virgin Atlantic, Cathay Pacific, Qatar Airways, Emirates, Iran Air, Turkish Airlines, Saudi Arabian Airlines, New Zeeland Airways, Pakistan International Airlines, US Airways, Eva Air, Qantas Airways şi Oman Airways.

Secretarul general al Unite, Kevin Hall, afirmă că “greva, este în mare măsură, o ultimă soluţie şi partenerii noştri sunt conştienti de ceea ce ar putea provoca posibila întrerupere, dar se simt frustraţi cu un angajat care a refuzat cu fermitate să meargă la ACAS şi să negocieze în mod sensibil ceea ce simt muncitorii”.

Hall adaugă că “muncitorii au văzut cum supraveghetorii lor se bucură de o mărire de salariu dublă faţă de cea acordată lor. Sunt logic supărati de inegalitatea pe care o arată Dnata; prin urmare, am cerut conducerii companiei să ne întâlnim la Acas pentru a ajunge la un acord salarial echitabil”.

 

Planuri de eventualitate

Heathrow, Gatwick şi Manchester au asigurat pasagerii că va exista puţină sau nicio întrerupere a serviciilor, ca urmare a planurilor de eventualitate pentru greva de două zile convocată de personalul de asistenţă de sol şi de manipulare a mărfurilor al companiei de handling Dnata.

Heathrow a minimizat impactul oricărei acţiuni de grevă, menţionând că doar un număr mic de muncitori ai Dnata şi-au anunţat intenţia de a secunda greva. Principalul aeroport britanic şi cu cel mai mare trafic din Europa, personalul Dnata furnizează asitenţa la sol şi servicii de check-in la unele companii în terminalele 2, 3 şi 4.

“Dnata are planuri de eventualitate pentru a minimiza impactul paralizării activităţii pentru pasageri”, a spus purtătorul de cuvânt al companiei. “Heathrow va avea personal suplimentar, în obligaţia noastră de a sprijini pasagerii în călătoria sa”.

În timp ce, un purtător de cuvânt al Gatwick a indicat că Dnata are doar un mic număr de muncitori între personalul de mărfuri al aeroportului care lucrează concret pentru companiile Virgin şi Emirates.

“Dacă greva merge înainte, aceasta nu va avea niciun impact în zborurile pasagerilor”, a spus el.

Şi un purtător de cuvânt al aeroportului Manchester a spus că grevele propuse nu vor impact nici asupra pasagerilor săi. “Orice acţiune de grevă în aeroport va afecta doar operaţiunile de manipulare a mărfurilor a unui număr mic de companii aeriene”, a explicat el.

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply