NCL finalizează achiziţia companiei Prestige Tours

Norwegian Cruise Line (NCL) a anunţat finalizarea achiziţiei, anunţată anterior, a Prestige Tours International, compania mamă a Ocenia Cruises şi Regent Seven Seas Cruises, în valoare totală de 3.025 milioane de dolari (2.400 milioane de euro) în numerar şi acţiuni, inlusiv preluarea datoriei.

Compania a anunţat operaţia la începutul lunii septembrie. În prezentarea rezultatelor sale, compania a anunţat că se aşteaptă ca tranzacţia să fie încheiată în al patrulea trimestru al anului 2014 si ca începând cu 2015 estimează sinergii anuale de 25 milioane de dolari (aproximativ 20 de milioane de euro).

Cu această achiziţie, NCL are un portofoliu de branduri care acoperă toate segmentele industriei de croazieră, de la croaziere inovatoare, la cele high class şi de lux. Fiecare brand oferă o experienţă diferenţiată în segmentul său. Datorită filosofiei Freestyle Cruising cu flexibilitatea inerentă şi libertatea sa, Norwegian Cruise Line oferă oaspeţilor săi oportunitatea de a se bucura de o vacanţă relaxantă într-un stil resort pe unele dintre cele mai inovatoare vapoare ale industriei. Oceania Cruises conduce sectorul croazierelor high class şi oferă experienţe culinare gourmet în flota sa de vapoare de mărime medie. La rândul său, Regent Seven Seas Cruises este lider în sectorul croazierelor de lux şi flota sa este formată din trei bărci premiate şi echipate numai cu apartamente, la care se va adăuga un nou vapor în vara anului 2016.

NCL finalizează achiziţia companiei Prestige Tours

La încheierea achiziţiei, Kevin Sheehan, Preşedintele şi CEO-ul Norwegian Cruise Line Ltd., a comentat că “de ani de zile am concurat cu succes în această industrie din ce în ce mai consolidată cu un singur brand. Odată cu achiziţionarea companiei Prestige, am reuşit să creăm un operator de croaziere cu o varietate mare de oferte complementare la fel de diverisificate ca şi cele ale concurenţei. Acum atenţia noastră se va concentra pe integrarea cu succes a acestor organizaţii în faza de implementare, cu o structură organizativă care permite realizarea de sinergii semnificative, menţinând integritatea brandurilor Norwegian Cruise Line, Oceania Cruises şi Regent Seven Seas Cruises, care au avut succes în segmentele lor de afaceri”.

“Ne bucurăm că facem parte oficial din familia Norwegian şi că începem un nou capitol împreună într-o singură companie”, a spus Frank del Rio, CEO-ul Prestige Cruise Holdings, Inc. “Împreună vom consolida poziţia brandurilor noastre ca lideri ai sectorului de croaziere high-class şi de lux, oferind în continuare clienţilor noştri o experienţă de vacanţă excepţională şi extinzând prezenţa brandurilor Oceania Cruises şi Regent Seven Seas Cruises în întreaga lume”.

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply