MSC Cruises extinde suspendarea călătoriilor sale până pe 10 iulie

Compania MSC Cruises a prelungit până pe 10 iulie suspendarea itinerariilor planificate la nivel global, ca urmare a crizei de coronavirus, după cum au indicat astăzi printr-un comunicat. 

Compania de transport va compensa clienții afectați cu un voucher pe care îl pot schimba pe o altă navă de croazieră pentru orice destinație până la sfârșitul anului 2021. În plus, le va oferi un voucher suplimentar între 100 și 400 de euro pentru cheltuielile la bord, în funcție de durata programului rezervat inițial.

Pentru cei care au achiziționat o călătorie între 11 iulie și 30 septembrie a acestui an, atât direct, cât și prin intermediul agențiilor de turism, își pot reprograma itinerariul alegând orice data de plecare înainte de 31 de decembrie 2021.

Pasagerii și agenții lor de turism vor putea modifica rezervările fără costuri suplimentare începând de astăzi, potrivit companiei. 

Este a doua oară când MSC Cruises a ales să-și amâne operațiunile. La început a anunțat o suspendare temporară până pe 30 aprilie, care a fost prelungită ulterior până pe 29 mai.

Nava MSC Magnifica care avea prevăzută o importantă transformare la începutul anului 2021.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.