Ministerul Turismului din Israel va oferi 60 euro / pasager pentru companiile aeriene care vor opera zboruri către Eilat

Comunicat de presă

Ministerul Turismului din Israel invită public companiile aeriene să opereze zboruri din Europa către Aeroportul Internațional Ramon, în sezonul de iarnă următor. Cei care vor răspunde pozitiv acestei invitații vor primi sprijin financiar de până la 60 de euro / pasager. Această directivă are scopul de a aduce înapoi la Eilat turiștii care au lipsit în perioada pandemiei. Ultimele date despre turismul în Eilat sunt aferente sezonului de iarnă 2019-2020, când s-a atins un record de circa 150.000 de turiști.

Eilat este una dintre principalele destinații de plajă din Israel, cu ieșire la Marea Roșie și 14 kilometri de plajă. Aeroportul Internațional Ramon a fost inaugurat în 2019, după o investiție de 400 milioane de dolari.

Potrivit directivei emise de Ministerul Turismului din Israel,  fiecare companie aeriană care operează un serviciu direct către Aeroportul Ramon va primi o subvenție de 60 de euro pe pasager. Compania aeriană are dreptul la o subvenție pentru maximum 75 de zboruri săptămânale de pe același aeroport, pentru perioada 1 septembrie 2022 până la sfârșitul lunii mai 2023 (cu excepția perioadelor de vacanță 9-16 octombrie 2022 și 5-13 aprilie 2023). Termenul limită pentru cererile de asistență este 1 septembrie 2022.

Directiva privind zborurile se referă la asistența financiară acordată de Ministerul Turismului din Israel pentru a sprijini companiile aeriene și operatorii care doresc să opereze zboruri în sezonul de iarnă din Europa către Eilat. Stațiunea, care se bazează în mare măsură pe turismul de incoming, a fost grav afectată de pandemie. Ultimele date despre turismul în Eilat sunt aferente sezonului de iarnă 2019-2020, când s-a atins un record de circa 150.000 de turiști.

Relansarea turismului în Israel în lunile de iarnă, în special în Eilat și Sud, este un obiectiv important al Ministerului Turismului. Observ o mare importanță în procesul de transformare a Israelului într-o destinație atractivă pentru turiștii din întreaga lume, cu accent pe acele țări care se confruntă cu vreme nefavorabilă în lunile de iarnă”, a declarat Ministrul Turismului din Israel, Yoel Razvozov.

Despre Eilat

Eilat, poarta sudică a Israelului, este o oază de pe malul Mării Roșii, un punct de întâlnire pentru soare, deșert și mare și o răscruce de drumuri între patru țări și trei continente. Eilat oferă peisaje naturale spectaculoase și ape tropicale cristaline, cu mii de specii de pești și corali. Eilat este o destinație de top în turism și agrement și găzduiește unele dintre cele mai luxoase hoteluri din Israel. Eilat oferă peste 12.000 de camere de hotel de toate categoriile de preț. Experiențele includ atracții în deșert și pe mare, scufundări în golful magnific al Mării Roșii, tururi cu jeep-uri, trasee de mers pe jos și viață de noapte vibrantă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version