Shadow

Industria turismului se apropie de nivelul anului 2019

Comunicat de presă

În această toamnă mai multe destinații turistice și-au anunțat redeschiderea granițelor pentru turiștii din toată lumea, printre care Thailanda, Mauritius, Israel și SUA (care nu primea turiști din zona Schengen). În consecință, companiile aeriene anunță deja creșterea numărului de zboruri pentru sezonul de iarnă, acoperind un procent de peste 90% din numărul de zboruri înregistrate în 2019, iar turiștii, inclusiv cei români, își rezervă destinațiile pentru vacanțele viitoare. Chiar dacă dorința românilor de a călători se apropie de nivelul anului 2019, industria aeronautică se confruntă în continuare cu multe anulări și modificări de orar de zbor, fapt ce afectează zilnic sute de pasageri români.

„Ne apropiem cu pași repezi de nivelul călătoriilor din anul 2019, dar ne confruntăm în continuare cu multe dintre provocările pandemice. Una dintre aceste provocări ține de volatilitatea orarului de zbor, astfel că facem față în continuare unui număr mare de schimbări apărute din partea companiilor aeriene. Pentru a contracara disconfortul creat pasagerilor, am lansat Vola Fast Refund, chiar poate fi achiziționat împreună cu biletul de avion și care garantează rambursarea în maxim 7 zile, cash sau voucher, a contravalorii zborului anulat sau modificat de compania aeriană” a declarat Claudia Tocilă,  Director de Marketing la Vola.ro.

Industria turismului se apropie de nivelul anului 2019

Prin Vola Fast Refund toți pasagerii ale căror zboruri sunt anulate sau modificate, sunt notificați de către Vola în cel mai scurt timp cu privire la schimbările apărute și li se oferă asistență pentru a identifica cea mai bună alternativă de călătorie de la compania aeriană, fără costuri suplimentare.

În cazul în care nu se mai dorește efectuarea călătoriei, Vola.ro returnează banii în contul clientului în maximum 7 zile. În cazul în care turistul dorește să-și continue călătoria există și opțiunea emiterii un voucher rapid ce poate fi folosit pentru a cumpăra orice alt zbor cu orice companie aeriană și astfel itinerariul să nu fie întrerupt.

Când poate fi folosit și ce acoperă?

Pot beneficia de serviciul Vola Fast Refund clienții care au adaugat această opțiune odată cu efectuarea rezervării și se aplică ori de câte ori zborurile rezervate pe Vola.ro suferă modificări sau anulări prin decizia companiilor aeriene. În calculul sumei totale rambursate se ia în considerare atât prețul biletelor de avion, cât și cel al bagajelor, taxa de check-in, costul locurilor preferențiale. Practic, singurele costuri neacoperite de Vola Fast Refund sunt cele ale asigurării medicale.

Italia, Spania și Marea Britanie rămân în topul preferințelor românilor și  în sezonul de toamnă

Principalele destinații externe spre care s-au îndreptat turiștii români în această toamnă Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța și Belgia, la care se adaugă și o cerere în creștere pentru destinații mai calde, cum ar fi Egipt, Dubai, Iordania, dar și insulele din sudul Europei precum Tenerife, Madeira, Algarve, etc.

Bilete de avion sub 50 de euro

Multe dintre companiile aeriene low cost au în această perioadă la vânzare bilete la prețuri promoționale pentru călătoriile de dupa sărbătorile de iarnă (ianuarie-februarie). Românii pot călători în lua Ianuarie spre Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Austria și Belgia la prețuri sub 50 euro pentru un bilet de avion dus-întors.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.