Europa evaluează riscul de coliziuni între aeronave şi drone

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a anunţat joia trecută crearea imediată a unui grup de lucru pentru a evalua riscurile de coliziuni între avioanele de pasageri şi drone sau vehicule aeriene fără pilot (UAV), după înregistrarea mai multor incidente în transportul aerian.

Acum aproximativ două luni şi jumatate, un avion Air France care acoperea ruta Barcelona-Paris a fost aproape de a intra în coliziune, în timpul manevrei de aterizare în aeroportul Charles de Gaulle, cu o dronă fără autorizaţie de zbor acolo, un incedent pe care Agenţia de Investigare a Accidentelor (BEA) franceză l-a calificat ca fiind grav. Incidentul a avut loc la 1.500 metri înălţime şi a obligat comandantul aeronavei să desconecteze pilotul automat şi să facă o manevră pentru a evita drona care a trecut la doar cinci metri de aripa stângă a avionului A320.

Acum o săptămână, o dronă a forţat schimbarea rutelor de sosire în aeroportul Paris-Orly, o măsură preventivă luată de controlorii de trafic aerian tocmai pentru a evita un incident care să pună în pericol siguranţa aeronavelor şi a pasagerilor.

Grupul, care va fi condus de EASA va analiza toate cazurile, inclusiv evenimentele înregistrate de statele membre ale Uniunii Europene şi va analiza studiile existente pe tema impactului între avioane şi drone. Vor fi consultate, de asemenea, autorităţile străine.

De asemenea, acesta îşi propune să studieze vulnerabilităţile avioanelor (parbriz, motor şi corpul aeronavei), ţinând cont de diferitele categorii de avioane mari şi celelalte avioane ale aviaţiei generale, şi elicoptere; cerinţele de proiectare şi operaţionale asociate, şi vor lua în considerare posibilitatea de a realiza probe reale, prin ciocniri cu parbrize şi celelalte părţi şi efectele reale ale impactului unei drone.

Grupul de lucru va include reprezentanţi ai fabricilor de aeronave şi motoare.

Europa evaluează riscul de coliziuni între aeronave şi drone

Europa evaluează riscul de coliziuni între aeronave şi drone

La sfârşitul lunii iulie vor fi publicate rezultatele şi va fi organizat un workshop cu părţile interesate pentru a prezenta şi discuta concluziile şi recomandările.

Cadrul legislativ pentru operarea în condiţii de siguranţă a dronelor în Europa, care este în prezent în curs de elaborare de către EASA abordează deja tema coliziunii între drone şi avioane.

Se estimează o combinaţie de măsuri, cum ar fi: operarea în linea de vedere, a zbura sub 150 de metri înălţime desupra nivelului solului, acestea să fie echipate cu funcţia de identificare şi geo-limitare şi a fi înregistrat. Orice operaţiune a dronelor în apropierea aeroporturilor va necesita o autorizaţie specifică din partea autorităţilor aeronautice naţionale pe baza unei evaluări a riscurilor.

 

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply