Europa aprobă polemicul registru de date ale pasagerilor

Parlamentul European a aprobat joia trecută noua directivă care reglementează utilizarea datelor pasagerilor de transport aerian, numit Registru de Nume ale Pasagerilor (PNR), “pentru prevenirea, depistarea, cercetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor teroriste şi alte delicte grave“. Controversata normă, a cărei aprobare a avut mai multe suişuri şi coborâşuri în ultimii cinci ani va obliga companiile aeriene să ofere autorităţilor naţionale datele pasagerilor cu privire la toate zborurile care sosesc în Uniunea Europeană şi în ţări terţe şi viceversa.

Mai multe grupuri parlamentare aveau rezerve, temându-se că pentru prevenţie s-ar încălca drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Totuşi, relaxarea unor propuneri si ultimele evenimente de la Paris, accidentele de avion si Belgia au dat impulsul final. Textul a fost aprobat cu 461 de voturi pentru, 179 împotriva şi 9 abţineri. Lista trebuie să includă numele, adresa, numărul de telefon, detaliile cardului de credit, agenţia de turism, bagajul şi numărul de scaune al fiecărui pasager, precum şi “informaţii sensibile”, în primul rând legate de alegerea religioasă al unui fel de mâncare.

 

Lupta împotriva terorismului şi împotriva traficului de narcotice

Timothy Kirkhope (ECR, Marea Britanie), deputatul european responsabil de gestionarea procedurii parlamentare a textului, a subliniat faptul că acesta este un instrument important pentru lupta împotriva teroriştilor şi a traficanţilor. Prin colectarea, schimbul şi analiza datelor PNR, serviciile noastre de spionaj pot detecta modele de comportament suspect, care merita monitorizarea. El a adăugat că “directiva PNR nu este o formulă magică, dar ţările care au deja sisteme naţionale de înregistrare a datelor au demonstrat că acesta este un instrument foarte eficient“.

Europa aprobă polemicul registru de date ale pasagerilor

Europa aprobă polemicul registru de date ale pasagerilor

El a fost, de asemenea, de acord că “înţeleg rezervele cu privire la recolectarea şi stocarea datelor cu caracter personal, dar cred că propunerea include măsuri de siguranţă şi arată, de asemenea, că aceasta este proporţională riscurilor cu care ne confruntam. Guvernele UE au acum sarcina de a pune în aplicare acordul”.

Statele memebre trebuie să stabilească o Unitate de Informaţii despre Pasageri, care să gestioneze datele colectate de companiile aeriene. Datele vor fi păstrate timp de cinci ani, dar după o perioadă iniţială de şase luni, vor fi “mascate”, adică lipsite de toată informaţia – cum ar fi, nume, adresa, date de contact şi de plată- care ar servi la identificarea directă a persoanei căreia îi corespund.

Unităţile de Informaţii despre pasageri vor colecta datele, le vor stoca şi procesa. Ele vor fi, de asemenea, responsabile de a le transfera autorităţilor competente şi de a face schimb de date cu Unităţile de Informaţii din alte ţări ale UE şi cu Europol. Directiva clarifică faptul că transferul şi schimbul de date se va face în urma unui examen “caz cu caz” şi exclusiv “în scopul prevenirii, detectării, cercetării şi urmăririi penale a infracţiunilor de terorism şi delictelor grave menţionate” în normativa.

Printre infracţiunile vizate sunt incluse apartenenţa la o organizaţie criminală, traficul de persoane, exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, traficul de droguri, traficul de arme, corupţia, fraudă, spalarea de bani, crima, violul şi răpirea.

Noile reguli se aplică zborurilor extracomunitare, dar ţările vor putea să le extindă la zborurile intracomunitare, cu notificarea prealabilă a Comisiei Europene. Autorităţile naţionale pot opta, de asemenea, pentru recolectarea şi procesarea datelor PNR colectate de agenţiile şi operatorii de turism, având în vedere că aceştia gestionează biletele de avion pentru clienţii lor.

 

Măsuri de protecţie şi de revizuire

Unitatea de Informaţii de pasageri va desemna un responsabil de protecţia datelor pentru controlul tratamentul datelor PNR şi aplicarea măsurilor de protecţie corespunzătoare. După primele şase luni iniţiale, accesul la pachetul complet de date PNR -care permite identificarea imediată a individului vizat- se va autoriza doar în condiţii foarte stricte şi limitate, fiind interzis în mod explicit prelucrarea datelor personale care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa sindicală, sănătatea, viaţa sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane.

La doi ani după transpunerea directivei a legislaţiei naţionale, Comisia va trebuie să efectueze o revizuire a acesteia, acordând o atenţie deosebită respectării standardelor de protecţie a datelor de caracter personal, necesitatea şi proporţionalitatea colectării şi tratamentului datelor PNR pentru fiecare dintre scopurile specificate în normă, durata perioadei de păstrare a datelor şi “eficienţa schimbului de informaţii între Statele Membre”.

După aprobarea de catre Parlament, propunerea necesită să fie adoptată în mod formal de către Consiliu. O dată publicată în Jurnalul Oficial al UE, Statele membre vor avea doi ani pentru a o transfera în legislaţia naţională.

Sursă: hosteltur.com

Leave a Reply