Boeing va oferi 100 de milioane de dolari familiilor victimelor lui 737 MAX

Boeing anunță că va aloca 100 de milioane de dolari (88,7 milioane de euro) în fonduri pentru nevoile familiilor și comunităților afectate de accidentele tragice ale zborului 610 companiei Lion Air și zborului 302 al companiei Ethiopian Airlines, în care au murit în total 346 de persoaneambele zboruri operate cu un avion din modelul său 737 MAX și în care au fost înregistrate erori similare atribuite software-ului MCAS (Sistemul de Creștere a Caracteristicilor de Manevră). Această contributie initială se va face pe parcursul mai multor ani. 

 

„La Boeing regretăm pierderea tragică de vieți în aceste două accidente și aceste vieți pierdute vor continua în inimile și mințile noastre în anii următori„, a spus Dennis Muilenburg, președinte și CEO al Boeing. 

 

„Știm că fiecare persoană care se urcă la bordul avioanelor noastre are încredere în noi. Ne concentrăm pe capacitatea de a recupera încrederea clienților și a pasagerilor în lunile următoare. 

 

În conformitate cu procesul obișnuit al companiei Boeing pentru donațiile caritabile ale angajaților, personalul va avea, de asemenea, posibilitatea de a contribui la sprijinirea familiilor și a comunităților afectate de accident. Boeing va egala aceste donații ale angajaților până pe 31 decembrie 2019. 

 

Producătorul de aeronave din SUA a declarat într-un comunicat că aceste fonduri vor sprijini educația, nevoile și cheltuielile de trai ale familiilor afectate cu programe comunitare care promovează dezvoltarea economică în comunitățile afectate. Boeing va colabora cu autoritățile locale și organizatiile non-profit pentru a răspunde acestor nevoi. Boeing va oferi informații în viitorul apropiat. 

 

Sursă: hosteltur.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.