Atentate, crize şi epidemii: impactul imediat asupra călătoriilor

Atentate teroriste, crize economice şi focare de boli infecţioase pot avea un impact semnificativ şi imediat în industria turismului, provocând mii de anulări şi frânând cererea viitoare pentru anumite destinaţii. Astfel s-a întamplat în luna iulie cu cazurile Tunisiei, Greciei şi Coreei de Sud, aşa cum arată datele milioanelor de rezervări aeriene prin GDS analizate de compania ForwardKeys.

CAZUL 1: TUNISIA

Aşa cum explică ForwardKeys, “rezervările pentru a călători în Tunisia înregistrează o performanţă mai slabă de la mijlocul anului 2014 şi cele două atacuri teroriste în primul semestru al anului 2015 au înrăutăţit în mod clar situaţia.

Astfel, atacul de la Muzeul Bardo din Tunisia la data de 18 martie a provocat scăderea cu 44% a rezervărilor, în timp ce atentatul de pe plajă din 26 iunie a provocat o scădere de 42% a cererii. Pieţele emitente unde s-a simţit cel mai mult impactul au fost Elveţia, Franţa, Italia şi Marea Britanie. TUI Group a suferit un impact de 10 M € pentru anulările din Tunisia.

 

CAZUL 2: GRECIA

Rezervările de călătorii în Grecia au scăzut cu 35% între 29 iunie şi 18 iulie, perioada care coincide cu ştirile din toată mass-media internaţională cu privire la restricţiile decretate de către guvern pentru a evita retragerile masive de bani din bănci.

În tot acest timp, cele 15 pieţe emitente principale ale Greciei au înregistrat scăderi, cu excepţia României. “Cea mai îngrijoratoare a fost scăderea rezervărilor din Germania, de 40%, având în vedere cota sa de piaţă”, explică ForwardKeys. A se vedea articolul Tunisia şi Grecia vor costa Thomas Cook peste 35 de milioane de euro.

 

CAZUL 3: COREEA DE SUD

CLICK PARA AMPLIAR IMAGEN.

Focarul virusului MERS din Coreea de Sud a provocat un val de anulări de călătorii pentru această ţară timp de 17 zile, din 4 iunie până pe 20 iunie. În plus, rezervările pentru a călători acolo în luna iulie au scăzut o treime comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Pentru a revigora cererea, guvernul sud-coreean a anunţat că turiştii din China, precum şi mai multe ţări din Asia de Sud-Est nu mai au nevoie de viză pentru a intra în ţară.

Documente ataşate:

pdf_image  Analiză ForwardKeys Tunisia 2015Analiză ForwardKeys Grecia 2015, Analiză Forward Keys Coreea de Sud

 

 

Sursă: hosteltur.com

 

 

Leave a Reply