Aproape 14.000 de animale de companie “au zburat” cu Amadeus

Aproape 14.000 de animale, în principal caini si pisici, “au zburat” cu stăpânii lor în anul 2016, spre destinaţii din (aproape) întreaga lume, datorită platformei Amadeus. Acest număr de animale de companie este foarte asemănător celui din anul 2015, conform registrelor interne ale acestui sistem, asigură acest GDS.

Majoritatea acestor animale au călătorit în cabina pasagerilor, în timp ce numai un număr mic de animale de companie, din motive de mărime, au fost nevoite să călătorească la bagaje.

În cabină, pot fi transportate numai animale cu o greutate totală (purtător omologat plus animal) de mai puţin 8 kg. Câinii şi pisicile de dimensiuni mai mari (până la 75 de kilograme şi tot într-un recipient adecvat) pot călători într-o zonă de încărcare a avionului bine aerisită.

Cumpărarea acestui serviciu complementar este una dintre cele mai solicitate de către clienţi, deşi nu toate companiile acceptă în acest moment transferul de animale şi cele care îl acceptă, aproape întotdeauna, au o limită a numărului de animale de companie care pot merge la bord.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că nici câinii ghid nu sunt nevoiţi să călătoreasca la bagaje. Trebuie indicat, de asemenea, că din cauza politicii sanitare, nu toate ţările facilitează intrarea călătorilor cu patru labe.

În prezent, aproape treizeci de companii aeriene oferă posibilitatea de a rezerva transportul de animale, datorită soluţiilor tehnologice Amadeus Ancillary Services. În orice caz, fiecare companie oferă un tratament special acestui serviciu, inclusiv tipul de animal care poate fi trimis (sau nu) pe calea aerului.

Recomandări pentru transportul animalelor

IATA a stabilit o serie de norme privind transferul animalelor, în special în ceea ce priveşte recipientul de transport, care vizează garantarea condiţiilor de siguranţă şi bunăstare a acestora când aceştia se află aeronava.

Pentru a le cunoaşte, poate fi vizitat site-ul web al acestei agenţii internaţionale. În plus, fiecare companie ‘pet friendly’ poate avea propriile dispoziţii în acest sens.

În general, atunci când se călătoreşte cu animale, trebuie ştiut că acestea, împreună cu microcipul sau tatuajul lor de identificare, trebuie să aiba certificate veterinare şi vaccinurile făcute, în special cel pentru rabie.

Animale de companie, care călătoresc cu plecarea sau sosirea în Uniunea Europeană, trebuie să aibă, de asemenea, paşaportul oficial al UE. Daca destinaţia călătoriei este în afara Uniunii Europene, se recomandă consultarea ambasadei acelei ţări pentru a se asigura cu privire la cerinţele necesare.

 

Sursă: hosteltur.com

 

 

 

 

Leave a Reply