Shadow

Air France va primi 4 miliarde de euro, iar Franța controlează deja 30% din Air France KLM

Autoritățile de reglementare ale Comisiei Europene (CE) au aprobat în cele din urmă recapitalizarea Air France de 4 miliarde de euro, ceea ce ar duce Franța la mai mult decât dublul acțiunilor sale în Air France KLM de la 14,3% la maximul de 30%, a informat Air France KLM. Cu această operațiune, dacă cotele guvernelor francez și olandez în capitalul grupului erau aproape egale, cea a Țărilor de Jos se diluează la 9,3% de la 14%. Partenerul olandez, KLM, susține măsura de recapitalizare, potrivit grupului, dar nu va beneficia de ajutor, în conformitate cu condițiile convenite de CE. Cu toate acestea, „statul olandez continuă discuțiile cu Comisia Europeană cu privire la posibilele măsuri de consolidare a capitalului pentru KLM”, a adăugat Air France-KLM, care continuă să sufere impactul devastator al COVID-19. 

Măsurile, aprobate de Bruxelles, pe baza regulilor temporare privind ajutorul de stat COVID-19, vizează transformarea unui împrumut de stat de 3 miliarde de euro, acordat deja companiei Air France într-un „instrument de capital hibrid” și o injecție de capital din parte statului printr-o majorare de capital social, care este limitată la un miliard de euro.

CEO-ul grupului franco-olandez, Ben Smith, a declarat că „aceste prime măsuri de recapitalizare reprezintă o etapă importantă pentru grupul nostru în această perioadă extrem de dificilă și vor oferi Air France-KLM o stabilitate mai mare atunci când va începe recuperarea, deoarece vaccinarea pe scară largă este în progres în întreaga lume și granițele se redeschid”.

China Eastern Airlines, acționar al Air France KLM, a acceptat să participe la majorarea de capital ca parte a unei consolidări mai mari a cooperării strategice, a afirmat grupul, dar își va menține participația „strict sub 10%”. De asemenea, a informat că Delta Airlines, care deține 8,8% din capitalul social al Air France-KLM, nu va subscrie majorarea de capital „din cauza cadrului actual al legii CARES” din Statele Unite.

Unele condiții

Printre alte condiții pentru a continua recapitalizarea, companiei aeriane franceze, va trebui să renunțe la 18 sloturi zilnice în aeroportul Paris Orly, deși cu condiții laborale stricte pentru companiile aeriene care le pot asuma, în timp ce guvernul francez s-a angajat să dezvolte o strategie de ieșire viabilă în termen de 12 luni de la acordarea ajutorului”, cu excepția cazului în care, participarea sa se va fi redus sub 25% din capitalul social.

Se iau în considerare măsuri suplimentare pentru a consolida în continuare capitalul grupului, susține Air France-KLM, și este probabil „ca mai multe acțiuni sa fi întreprinse” înainte de adunarea generală anuală din 2022.

Împrumutul guvernului francez de 3 miliarde de euro a făcut parte din măsuri mai largi în valoare de 7 miliarde de euro convenite în aprilie 2020. Împrumutul de 4 miliarde de euro, care face parte din acel pachet a fost prelungit cu o dată de scadență în 2023, afirmă Air France-KLM.

Compania aeriană olandeză KLM a primit aprobarea finală pentru finanțarea de stat de 3,4 miliarde de euro în noiembrie anul trecut. Statul olandez și-a mărit participația la Air France-KLM la 14% în 2019, pentru a se potrivi aproape cu cea a omolugului său francez.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.