Shadow

4,12 milioane de turiști au vizitat Israelul în anul 2018

În anul 2018 Israelul a înregistrat peste 4,1 milioane de turiști, având o creștere de 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent și venituri din turism de aproximativ 5,8 miliarde de dolari. Conform Biroului Central de Statistică din Israel, doar în luna decembrie 2018 s-au înregistrat aproximativ 325.600 de turiști, în creștere cu 12.2% față de aceeași perioadă a anului 2017 și cu 31% față de anul 2016, veniturile generate din turism ajungând la aproximativ 460 milioane de dolari.

„Factorii care au dus la acest record sunt schimbarea radicală a strategiei de marketing, dezvoltarea infrastructurii, introducerea de zboruri directe cu plecare din mai multe destinații și noile colaborări cu mari agenți de turism din întreaga lume”, a declarat Ministrul Turismului din Israel, Yarin Levin.

“Suntem optimiști în legătură cu anul 2019 care debutează cu inaugurarea noului aeroport internațional de la Timna, ce ne va permite să continuăm să introducem noi zboruri către Eilat”, a adăugat Directorul General al Ministerului de Turism din Israel, Amir Halevi.

Cele 6 țări cu cel mai mare flux de turiști ce călătoresc în Israel sunt Statele Unite (897.100), Franța (346.000), Rusia (316.000), Germania (262.500), Marea Britanie (217.900) și Italia (150.600).

Investiții de peste 35 milioane de euro pentru a crea noi spații de cazare

Anul trecut peste 35 milioane euro au fost alocate pentru a ajuta antreprenorii să construiască noi spații de cazare. Investițiile s-au materializat în 3.829 de spații de cazare noi, ceea ce reprezintă o creștere anuală anuală cu 49% (2017: 2566 spații noi de cazare, 2016: 1936 spații noi de cazare).

România, a doua țară din regiune după Polonia, ca număr de turiști

Numărul total al turiștilor români care au vizitat Israelul a fost anul trecut de 106.900, în creștere cu 35% față de anul 2017. România este a două țară din regiune, după Polonia, că număr total al turiștilor care vizitează Israelul.

Situația numărului de turiști străini în Israel (comparație cu alte țări europene din regiune)

Țară de origine Număr turiști care au vizitat Israelul în 2018 (ian-dec) Creștere procentuală versus 2017 (ian-dec)
Polonia

151.900

56%
România 106.900 35%
Republica Cehă 31.700 30%
Ungaria 31.200 39%
Grecia 29.800 6%
Slovacia 20.100 40%
Bulgaria 16.500 39%

Sursa: Ministerul Turismului din Israel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.