Shadow

Lună: octombrie 2022

Grevă la Ryanair: anulată în extremis pe aeroporturile în care operează

Transporturi
Delegații sindicatului USO de la Azul Handling au luat aceeași decizie ca și CCOO de a anula greva muncitorilor de la sol ai Ryanair, care era programată să înceapă vineri, 28 octombrie, și să se desfășoare până pe 8 ianuarie, pe cele 23 aeroporturi din cele operate de compania aeriană irlandeză, dar din diferite motive. CCOO, cedând în fața companiei, deoarece a promis că le va negocia pretențiile dacă anulează protestul. USO, din cauza serviciilor minime impuse, a luat definitiv decizia joi seară, la ora 22.00.  USO-Sector Aéreo a explicat într-o declarație către afiliații săi că a luat această decizie după ce a cunoscut decretul de servicii minime al Ministerului Transporturilor și Agendei Urbane care a făcut imposibilă greva muncitorilor. În acest sens, califică respectiva rezoluție...

Ce se întâmplă cu construcția de hoteluri din întreaga lume?

Hoteluri
În întreaga lume există peste un milion de camere de hotel în construcție și, deși cifra este mare, există o contracție generală în comparație cu cifrele din septembrie 2021, potrivit datelor STR. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru, doar Orientul Mijlociu și Africa înregistrează o creștere, deși este regiunea cu cele mai puține camere în curs de dezvoltare.    În Europa sunt 505.057 de camere semnate, adică cu 8,3% mai puține decât anul trecut. Din acest total, sunt 197.884 (-14,1%) în faza de construcție și 144.277 (-16,1%) în planificare finală, unde construcția va începe în următoarele 12 luni. Ceea ce se observă este o creștere a numărului de încăperi planificate, care fac parte din proiectele confirmate în contract și a căror construcție va începe într-o perioadă mai mare de...

Cele mai populare destinații MICE din Europa

Actualitate şi Inovaţie
Profesioniștii din sectorul de întâlniri și evenimente sunt optimiști pentru 2023, 65% spunând că cheltuielile totale vor crește. Aproape șapte din zece (67%) cred că participarea va reveni la nivelurile pre-pandemie în unul sau doi ani.    Cel de-al 12-lea raport anual Global Meetings & Events Forecast realizat de American Express Meetings & Events, a fost întocmit pe baza sondajelor efectuate pe 580 de profesioniști din 23 de țări, iar 77% sunt optimiști pentru anul viitor, cu un scor de opt din 10, în creștere cu șase puncte în ultimul raport.    Profesioniștii asigură că întâlnirile interne "vor continua să fie o prioritate", mai mult decât înainte de pandemie, deoarece organizațiile consideră că interacțiunile față în față sunt esențiale pentru îmbunătățirea productivități...

Marriott aduce brandul W în Republica Dominicană împreună cu Mac Hotels și Grupul Puntacana

Hoteluri
Marriott Internațional a semnat un acord de management cu Grupul Puntacana și Mac Hotels pentru a începe construcția unui W Marriott pe malul mării în Uvero Alto, în Punta Cana, în Republica Dominicană.   Hotelul va fi un only adults în modalitatea de all-inclusive și va avea 349 de camere, fiind programat să fie deschis în 2024. Va fi primul Hotel W din aceasta piață și va fi un stabiliment nou construit. În plus, va fi printre primele resort-uri all-inclusive din lume pentru brandul W.    Pentru Mac Hotels, deținută de familia Amengual, dezvoltatorul inițial al proiectului, această investiție reprezintă al treilea activ din țară. Grupul spaniol și-a schimbat strategia tradițională conform căreia era în mod obișnuit proprietari și operator în toate proiectele sale.    "Punta C...

UNWTO va promova digitalizarea a un milion de IMM-uri din turism

Actualitate şi Inovaţie
Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) a prezentat programul Digital Futures, prin care urmărește să promoveze digitalizarea a cel puțin un milion de IMM-uri din turism în următorii trei ani, "oferindu-le competențele și cunoștințele fundamentale necesare pentru a profita de posibilitățile tehnologiilor noi și emergente", conform surselor UNWTO.    Secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili, a subliniat în acest sens că "lumea se schimbă foarte repede și vedem că turismul se îndreaptă spre digitalizare".    Pololikashvili a recunoscut că "întreprinderile mici sunt coloana vertebrală a turismului". Nu degeaba reprezintă până la 80% din comunitatea de afaceri din turism. Din acest motiv, a considerat că Digital Futures "îi va ajuta să-și revină de impactul pandemiei și va promo...

Grevă Ryanair în Spania: greve de handling în 23 aeroporturi până în ianuarie

Transporturi
Sindicatele USO și CCOO au convenit să declanșeze o grevă la Ryanair în divizia de handling, care implică personalul companiilor care alcătuiesc grupul Azul Handling, Ryanair DAC și Ihandling Aviation Airlines Airports,  începând de vineri, 28 octombrie și până în ianuarie, inițial cu opriri la norma întreagă și, ulterior, parțiale, în diverse intervale în timp pe parcursul zilei. Scopul comun: realizarea primului contract colectiv pentru muncitorii la sol.  Mai exact, apelul înregistrat de USO, de natura statală, afectează serviciile de rampă și alte operațiuni la sol precum facturarea și îmbarcarea pe aeroporturile din Madrid-Barajas, Barcelona-El Prat, Palma de Mallorca, Malaga, Alicante, Sevilla, Valencia, Girona, Santiago de Compostela, Ibiza, Reus, Tenerife Sud, Tenerife Nord, Lan...

Qatar: vor fi suficiente locuri de cazare în timpul Cupei Mondiale?

Hoteluri
Aceasta este întrebarea de un milion de dolari. Cum intenționează Qatarul, o țară minuscală, să găzduiască colosalul contigent uman care va sosi în țară pentru Cupa Mondială din 2022. Organizatorii fac apel și calm și garantează că vor exista opțiuni pentru toți vizitatorii, clarificând astfel o necunoscută, dar alta se deschide: va fi acea cazare la prețuri accesibile? Este o provocare fără precedent. Cupa Mondială FIFA 2022 se va desfășura pentru prima dată pe teritoriul arab, în Qatar, o țară mică care ocupă o suprafață de 11.586 de kilometri pătrați și în care locuiește o populație de aproximativ, 2,9 milioane de locuitori, potrivit datelor pentru 2021 de la Banca Mondială. O cifră care va exploda vertiginos în timpul evenimentului sportiv: se așteaptă să sosească peste un milion...

Lufthansa, crează o companie împreună cu operatorul din Frankfurt, principalul său hub

Transporturi
Lufthansa și Fraport, operatorul Aeroportului din Frankfurt, prinicpalul hub al companiei germane, au format un joint venture 50%-50%, sub brandul FraAlliance, cu care urmăresc să îmbunătățească aspectele legate de dezvoltarea și funcționarea afacerii, experiența clienților, infrastructuri, intermodalitate și durabilitate. Unul dintre obiectivele fundamentale este optimizarea proceselor din aeroport.    Tocmai, unul dintre obiectivele fundamentale ale celor două companii cu această inițiativa este acela de a-și consolida cooperarea actuală în chestiuni strategice și operaționale pe Aeroportul din Frankfurt pentru a îmbunătăți în comun serviciile de la Terminalul 1 al Aeroportului din Frankfurt, unde își are sediul.    "Scopul final este de a imbunatati calitatea produselor si servi...

ABTA alege Turcia pentru a-și celebra Convenția anuală în 2023

Intermediari
Bodrum, în Turcia, va găzdui anul viitor evenimentul anual The Travel Convention organizat de asociația agențiilor britanice și a touroperatorilor ABTA.    Convenția, pe care Turcia a găzduit-o anterior în destinatii precum Antalya, în 2012, sau Istanbul, în 1996, se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2023. Delegații se vor caza în resort-ul Bodrum Luxury Hotel, relatează asociația.    Pentru anul viitor, partenerul gazdă va fi Agenția Turcă de Promovare și Dezvoltare a Turismului (TGA).   "Sunt foarte încântat că Bodrum va găzdui Convenția de călătoria din 2023. Acest minunat oraș stațiune este o destinație foarte iubită și sunt sigur că va continua să crească în popularitate", a declarat Mark Tanzer, director executiv.    Anunțul destinației care va găzdui ...

Dezvoltarea turismului post-pandemie: care țări sunt în fruntea clasamentului?

Actualitate şi Inovaţie
Compararea și măsurarea "setului de factori și politici care permit sustenabilitatea și reziliența sectorului de Călătorii și Turism, care, la rândul său, contribuie la dezvoltarea unei țări". Acesta este obiectivul Travel and Tourism Development Index 2021 elaborat de Forumul Economic Mondial, în care Japonia și Statele Unite rămân pe podium în ciuda impactului dur al crizei COVID-19 în acești ultimi doi ani. România a pierdut poziții în aceste ranking, ca urmare a rezultatelor slabe la indicatori, precum facilitățile pe care le oferă pentru a face afaceri, politici, infrastructură și factorii de atragere a cererii. Indicele de Dezvoltare a Turismului și Călătoriilor este o evoluție a Indicelui de Competitivitate în Călătorii și Turism (TTCI) pe care Forumul de la Davos l-a publicat în...